Miercuri se dă startul Jocurilor Paralimpice de la Paris

28.08.2024, 11:23
La Paris a fost dat startul Jocurilor Paralimpice, la care participă peste patru mii de sportivi. Republica Moldova este reprezentată la această competiție majoră de cinci sportivi, care vor concura la trei discipline sportive.

Place de la Concorde şi Champs-Elysées au primit 4.400 de sportivi paralimpici din 184 de delegaţii, care au sărbătorit începutul celor 11 zile de competiţie. Ceremonia a avut loc, la fel ca deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, în afara limitelor unui stadion, cu sportivii defilând pe faimosul bulevard, culminând cu un spectacol şi deschiderea oficială a Jocurilor Paralimpice în piaţa emblematică în faţa a mii de spectatori, transmite hotnews.ro.

Republica Moldova este reprezentată la acest eveniment major de cinci sportivi, care vor concura la trei discipline sportive. Oleg Crețu, Ion Basoc și Ina Cernei își vor încerca puterile la para judo. Larisa Marinenkova - la para powerlifting și Gheorghe Spînu va participa la para atletism.

Participarea sportivilor noștri la Jocurile Paralimpice a fost menționată de șefa statului, Maia Sandu, care le-a urat succes.

"Admirăm la sportivii noștri curajul, perseverența și pasiunea pentru ceea ce fac - sunt lucruri de care avem nevoie cu toții pentru a reuși. Suntem mândri că reprezentați Moldova la competițiile internaționale!" - a subliniat șefa statului într-un mesaj de încurajare pentru sportivii moldoveni.

Până acum, lotul paralimpic al Republica Moldova a participat la opt ediții ale Jocurilor Paralimpice și a obținut două medalii de bronz, ambele în anul 1996. Jocurile Paralimpice de la Paris 2024 se vor încheia pe data de 8 septembrie. Amintim că la jocurile olimplice din acest an, care s-au încheiat pe 11 august, Republica Moldova a obținut patru medalii, cea mai bună performanță de pînă acum a țării. Medalia de argint a fost adusă acasă de luptătoarea Anastasia Nichita. Alte trei medalii au fost de bronz și au fost obținute de sportivul Serghei Tarnovschi la proba sportivă canoe și de judocanii Denis Vieru și Adil Osmanov.

Exclusiv TV