Potrivit anchetei, în 29 martie curent, un grup de persoane a oprit trei cetățeni ucraineni în apropierea localităților Rîbnița și Rezina. Aceștia s-au prezentat drept colaboratori ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, atribuindu-și astfel autoritatea de a efectua un control de rutină. Astfel, indivizii au confiscat pașapoartele ucrainenilor și i-au forțat să urce într-un automobil, luând drumul spre Chișinău.
După aproximativ 40 de minute, automobilul a fost oprit, iar suspecții au cerut de la fiecare dintre cei trei ucraineni câte 500 de dolari. Aceștia au amenințat victimele că, în cazul în care nu vor plăti, vor fi deportați în Ucraina. De frică, străinii au oferi escrocilor echivalentul a 26.460 de lei. În urma unor măsuri speciale de investigație, polițiștii au reușit să identifice organizatorul schemei infracționale, un bărbat de 42 de ani, locuitor al regiunii transnistrene. Astfel, oamenii legii au organizat o ambuscadă în cadrul căreia suspectul a fost reținut. Bărbatul se va afla în custodia poliției pentru pentru 72 de ore.
La moment, poliția întreprinde acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație, pentru a afla identitatea altor membri activi ai grupării, precum și apartenența acestora la comiterea altor infracțiuni pe teritoriul Republicii Moldova.
Exclusiv TV

