Oamenii legii au destructurat o grupare criminală specializată în migrația ilegală

25.06.2024, 17:28
O schemă amplă de transportare ilegală a cetățenilor ucraineni în Republica Moldova a fost destructurată de oamenii legii din Ucraina.

Potrivit Biroului de Investigații de Stat al Ucrainei organizatorul acestei „afaceri” este un rezident din Odesa, care, începând cu luna mai 2024, căuta prin intermediul rețelelor de socializare bărbați care doreau să părăsească ilegal țara contra plată. Bărbații erau duși la frontiera de stat pe care o traversau pe jos. Un ofițer de Poliție i-a sfătuit pe șoferi să evite punctele de control pe drumul spre frontieră. La 21 iunie, polițiștii ucraineni au documentat o încercare de a transporta aproximativ 100 de persoane peste frontiera cu țara noastră. Astfel, au fost oprite patru microbuze care transportau 47 de bărbați. Ceilalți 53 nu au reușit să vină la punctul de pornire.

Potrivit autorităților ucrainene, gruparea cerea pentru serviciile sale între 5.000 și 18.500 de dolari americani per persoană, în funcție de capacitatea financiară a solicitantului. Doar în urma acestei tentative gruparea ar fi putut obține aproximativ un milion de dolari. Astfel, indivizii au fost reținuți pentru organizarea traficului ilegal de persoane peste frontiera de stat a Ucrainei. Șeful grupării și polițistul au fost arestați preventiv pentru 60 de zile. Potrivit legii, infracțiunea se pedepsește cu închisoare de până la nouă ani. Cercetările pe caz continuă.

Exclusiv TV