Unul dintre cei mai mari traficanți de droguri din lume, arestat în Texas

26.07.2024, 14:11
Reținere importantă pentru Statele Unite ale Americii. Unul dintre cei mai mari traficanți de droguri din lume a fost arestat de agenți federali americani în Texas. Ete vorba despre Ismael „El Mayo” Zambada, pentru care SUA a anunțat o recompense de 15 milioane de dolari.

Ismael „El Mayo” Zambada este liderul temutului cartel din Sinaloa din Mexic - organizație criminală pe care a fondat-o împreună cu mai celebrul Joaquin „El Chapo” Guzman, care stă deja după gratii tot în Statele Unite. Acuzațiile procurorilor americani sunt de conspirație pentru fabricarea și distribuirea fentanilului, un drog mai puternic decât heroina. Consumul acestei substanțe a declanșat o gravă criză în Statele Unite, unde a devenit principala cauză de deces pentru americanii cu vârste între 18 și 45 de ani, scrie digi24.

„Fentanilul este cea mai mortală ameninţare legată de droguri cu care s-a confruntat ţara noastră, iar Departamentul de Justiţie nu va avea liniște până când fiecare lider al cartelului, membru şi asociat responsabil pentru otrăvirea comunităţilor noastre nu va fi tras la răspundere”, - a declarat procurorul general al SUA, Merrick Garland cu referire la acest caz.

De-a lungul deceniilor, cartelul Sinaloa a traficat cocaină și heroină pe tot globul, prin lanţuri de aprovizionare sofisticate. Arestările celor doi mari traficanți de droguri au făcut parte dintr-o operaţiune comună a Biroului Federal de Investigaţii şi a agenţiilor de Investigaţii pentru Securitate Internă.

Exclusiv TV