O femeie de 44 de ani din Fălești a ajuns în fața instanței, pentru că nu a avut grijă de cele două fiice ale sale. Potrivit Procuraturii Generale, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, femeia, fiind mama biologică a doi copii de șapte și opt ani, s-a eschivat cu rea voință de la îndeplinirea obligațiilor părintești.
Aceasta a lăsat copilele fără supraveghere, a consumat băuturi alcoolice și a neglijat condițiile de trai necesare pentru dezvoltarea fizică și morală a fetițelor. Drept consecință, la data de 11 martie curent, copiii au ajuns într-un centru de plasament. Femeia și-a recunoscut integral vina, invocând situația financiară precară și consumul de alcool ca modalitate de a evada de probleme.
Aceasta a declarat că tații copiilor nu contribuie la întreținerea lor și nu oferă niciun alt suport. Din motiv că nu achitase facturile, în locuință i-a fost deconectată energia electrică și termică. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă o amendă de până la 25.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 120 de ore.
Exclusiv TV

