PCCOCS a inițiat un dosar penal pe cazul fostului șef al Statului Major al Armatei Naționale

13.06.2024, 17:41
Pretinsele acțiuni de spionaj ale fostului șef al Statului Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, în folosul Federației Ruse, sunt obiectul unei cauze penale. Anunțul a fost făcut de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Penale.

Potrivit purtătoare de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, cauza penală inițiată de PCCOCS are drept obiect investigația publicației The Insider, privind colaborarea fostului șef al Statului Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan cu agenți ai serviciilor speciale ruse.

VIOLINA MORARU, purtătoare de cuvânt a Procuraturii Generale: Orice acțiuni săvârșite contra intereselor Republicii Moldova, în dauna suveranității, inviolabilității teritoriale și securității de stat sunt investigate minuțios și complex de către procurori, prin aplicarea unor metode tactice orientate spre cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanțelor cauzei și pentru stabilirea adevărului. În acest sens, precizăm că fapta cu privire la pretinsele acțiuni subversive manifestate prin transmiterea unui stat străin și reprezentanților acestuia a unor date referitoare la sistemul național de apărare, formează obiectul unei cauze penale.

În același timp, reprezentanta Procuraturii Generale a menționat că în prezent sunt investigate posibile implicări ale altor persoane în această rețea.

VIOLINA MORARU, purtătoare de cuvânt a Procuraturii Generale: La moment investigațiile sunt în desfășurare întru identificarea tuturor persoanelor implicate în săvârșirea faptei infracționale, cu stabilirea caracterului și conținutului informației pretins transmise, cât și aprecierea impactului acestora asupra intereselor Republicii Moldova.

Amintim că, jurnaliştii publicaţiei The Insider susțineau că au intrat în posesia corespondenței dintre Igor Borgan și omul său de contact de la Moscova, colonelul Aleksei Makarov. Potrivit investigaţiei, Igor Gorgan ar fi transmis sistematic informaţii despre situaţia din Republica Moldova, dar și despre cooperareas dintre diferite structuri ale statului nostru cu cele din Ucraina. Gorgan ar fi dat asigurări că, în Republica Moldova totul ar fi pregătit pentru o invazie a forțelor armate ruse.  Serviciul de Informaţii şi Securitate de la Chişinău a confirmat informaţia din investigaţia jurnalistică. De altă parte, procurorul general, Ion Munteanu, a recunoscut că, PCCOCS a aflat din presă despre discuțiile fostului șef al Marelui Stat Major, Igor Gorgan și curatorul său GRU, Alexei Makarov de la Moscova și a menționat că instituția așteaptă informații confirmatoare de la SIS.

ION MUNTEANU, procuror general: „Nu vreau să fac concluzii pripite. Eu îmi pun întrebarea de ce noi n-am știu mai înainte sau de ce PCCOCS, care este responsabilă de aceste investigații, trebuie să afle din presă despre acest caz. Eu am menționat că PCCOCS s-a sesizat în urma difuzării în surse media informației respective. Imediat am solicitat confirmarea autenticității informației respective de la SIS. Suntem în colaborare, în continuare pentru a avea mai multă claritate în această situație.”

Zilele trecute, a fost publicat decretul Președintei Maia Sandu, de retragere a distincțiilor de stat fostului șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale Igor Gorgan. Redacția Exclusiv TV nu a reușit să ia legătura cu generalul Gorgan pentru un comentariu.

Exclusiv TV