Procuratura Generală ar acumula informații pentru a decide asupra intentării unui dosar penal pe numele fostului șef al Statului Major

6.06.2024, 15:21
Procuratura Generală ar acumula informații pentru a decide asupra intentării unui dosar penal pentru ”trădare de Patrie” pe numele fostului șef al Statului Major, Igor Gorgan. În același timp, ministerul Apărării susține că analizează atent detalii expuse în investigația The Insider. Iar conducerea Parlamentului cere instituțiilor implicate în investigații să fie mai deschise cu publicul, deoarece este un subiect de interes național.

Procuratura Generală ar fi cerut detalii de la Serviciul de Informații și Securitate privind presupusele acțiuni de spionaj în favoarea Federației Ruse, în care ar fi implicat Igor Gorgan, fostul șef al Statului Major al Armatei Naționale. Solicitarea vine în contextul unei investigații la subiect, publicate, miercuri, de The Insider. Potrivit publicației Europa Liberă, care face trimitere la surse din cadrul instituției, procurorii ar urma să decidă dacă deschid un dosar penal pentru trădare de patrie. Purtătoarea de cuvânt a procuraturii generale, Violina Moraru, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informația. Ea a spus că, Procuratura a luat act de informațiile apărute în spațiul public și examinează veridicitatea acestora.

În același timp, o zi mai devreme într-un comentariu pentru TVR Moldova, reprezentanții SIS au spus că informația din investigația The Insider este veridică. De altă parte, ministerul Apărării a emis o declarație în care susține că, ”toate informațiile care au apărut în investigație sunt atent verificate și analizate de specialiștii noștri în cooperare cu alte instituții ale statului. Ministerul Apărării acordă o atenție maximă oricărui subiect ce ține de securitatea națională și va sancționa cu strictețe orice abatere de la lege comisă de angajații săi. Armata Națională a demonstrat în ultimii doi ani că este hotărâtă să întărească sectorul de apărare pentru a asigura pacea în Republica Moldova și siguranța cetățenilor. Nu vom permite ca Armata Națională să fie folosită de trădători de țară împotriva interesului național. Armata Națională se subordonează nemijlocit Comandantului Suprem al Forțelor Armate și servește Patria", se mai subliniază în declarația instituției.

Subiectul a fost abordat și în debutul ședinței Parlamentului. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a cerut transparență maximă în acest caz.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: O solicitare către instituțiile de drept. Ieri am urmărit cu toții în spațiul media informații despre un ex-șef al statului Major și pentru că este un subiect de importanță națională, de sensibilizare maximă, rugămintea către instituțiile de drept care au atribuții și sunt implicate în investigări, să comunice mai mult la ce etapă sunt, pentru că este vorba de securitatea statului.

Redacția Exclusiv TV nu a reușit să ia legătura cu Igor Gorgan pentru un comentariu. În același timp, agenția ONU pentru refugiați, unde acesta a fost angajat din 2023 șef al serviciului de securitate, a anunțat că l-a suspendat din funcție pe perioada anchetei. The Insider a publicat pe 5 iunie o investigație în care susține că, ar fi intrat în posesia corespondenței fostului șef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, cu Alexei Makarov, curatorul său de la GRU – direcția principală a Statutului Major al forțelor armate ruse. Cei doi ar fi avut contacte mai strânse din aprilie 2022, după invazia Rusiei în Ucraina. Gorgan l-ar fi informat pe curatorul său despre discuțiile autorităților de la Chișinău și Kiev privind achizițiile de arme și muniții, dar și despre loturile de combustibil, care ar fi tranzitat țara noastră spre Ucraina. Aceeași investigație susține că Gorgan l-ar fi asigurat pe Makarov că, în Republica Moldova totul ar fi pregătit pentru intrarea trupelor rusești.

Exclusiv TV