Echipele mobile de medici specialiști vor oferi în această săptămână consultații profilactice gratuite locuitorilor din raioanele Râșcani, Cahul și Dubăsari. Serviciile medicale vor fi acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Astfel, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe instituții medicale din raionul Râșcani: pe 11 iunie – în Șaptebani; pe 12 iunie – în Văratic; pe 13 iunie – în Vasileuți; pe 14 iunie – în Zăicani.
Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Cahul și Dubăsari: în perioada 11-13 iunie – în Văleni, Cahul; în perioada 10-12 iunie – în Oxentea, Dubăsari; în zilele de 13 și 14 iunie – în Molovata, Dubăsari.
Săptămâna trecută, peste 190 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.
moldpres.md