Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) anunță inițierea unei noi licitații publice în vederea selectării unui locatar pentru spațiile comerciale din incinta aerogării. Anunțul a fost făcut pe 29 mai, după ce alte două licitații cu strigare au eșuat. Pentru a eficientiza procesul, AIC anunță că noua licitație se va desfășura conform unor noi condiții.
Astfel, autoritățile au decis să divizeze licitația în două loturi – magazine și restaurante. De asemenea, a fost redus numărul de aeroporturi în care participanții trebuie să își demonstreze activitatea – de la zece la șapte aeroporturi.
Totodată, a fost extins termenul contractului de locațiune – de la 3 la 5 ani. AIC anunță că au fost reformulate și criteriile obligatorii, cu „includerea explicațiilor suplimentare, fără a lăsa loc de interpretări”.
Calendarul procesului de organizare a licitației publice este:
Depunerea cererilor pentru participare la licitație și vizitarea spațiilor: 1 iunie – 24 iunie 2024;
Examinarea dosarelor 25 iunie – 26 iunie 2024;
Desfășurarea licitației și anunțarea câștigătorului – 27 iunie 2024.
moldova1.md
