Circa 1,4 milioane de persoane au fost recenzate în prima lună de Recensământ

10.05.2024, 15:14
În prima lună a recensământului populației și locuințelor au fost recenzate aproximativ un milion 400 de mii de persoane și peste 950 de mii de locuințe din Republica Moldova. Datele au fost prezentate de Biroul Național de Statistică. Unele raioane au depășit cota de jumătate din populația chestionată, în alte localități, printre care și municipiul Chișinău procesul decurge mai anevoios. Conducerea BNS susține că o parte din populația rămâne mai puțin cooperantă. Între timp, mitropolia Moldovei îndeamnă oamenii să participe la măsurătorile sociologice fără frică.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada 8 aprilie - 9 mai au fost recenzate un milion 394 de mii de persoane ș 953 mii de locuințe, inclusiv cele neocupate. Harta recensământului constată că lideri ai măsurărilor sunt raioanele Anenii Noi, Orhei, Călărași, Ungheni, Telenești, Fălești, Glodeni, Râșcani și Soroca, unde coeficientul de recenzare a depășit 53 la sută din populație. În același timp, procesul este unul mai lent în municipiile Chișinău și Bălți, raioanele Ialoveni, Strășeni, Cimișlia, Cahul, Ocnița, Dondușeni și Briceni, unde pe data de 9 mai se atesta puțin peste 45 la sută din populația chestionată.

Potrivit directorului general al Biroului Național de Statistică, Oleg Cara, procesul de recenzare merge conform planului, însă ar fi nevoie de mai multă cooperare din partea populației.

De asemenea, au fost înregistrate și conflicte între recenzori și persoanele chestionate, fiind necesară intervenția forțelor de ordine.

În această ordine de idei, șeful BNS, Oleg Cara, a reiterat că toate informațiile care sunt colectate în cadrul recensământului rămân doar date statistice, necesare pentru planificarea unor programe de dezvoltare a localităților din țară. În aceste condiții, el a îndemnat populația să nu fie reticentă și să coopereze cu recenzorii. Un mesaj similar l-a avut și Mitropolia Moldovei.

ÎPS VLADIMIR, mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldovei: "Maica Domului cu Iosif de la bun început au plecat în Betleem la același recensământ, adică încă două mii și ceva de ani în urma această lege a fost respectată. De aceea, ce este a statului să dăm statului, ce este a bisericii să dăm bisericii. Este normal, este bine să știm câtă populație avem, de care credință sunt. Clar că sunt multe întrebări acolo...dar asta nu mă privește pe mine. Noi suntem pentru aceea ca recensământul să se petreacă".

Biroul Național de Statistică mai informează că, după finalizarea procesului de colectare a datelor, va urma o etapă de verificare, astfel unii locuitori ai țării ar putea fi sunați de echipele de control.

Recensământul populației și locuințelor se desfășoară în perioada 8 aprilie - 7 iulie 2024. Această procedură are loc o dată la zece ani, pentru a cunoaște numărul exact al populației din țară.

Exclusiv TV