Noapte fierbinte în Georgia, soldată cu 63 de arestări. Mii de oameni s-au adunat în seara de marți în fața Parlamentului din Tbilisi, pentru a se opune unui proiect de lege controversat privind „influența străină”. Liderul opoziției parlamentare susține că a fost bătut de poliție, în timp ce forțele de ordine au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea.
Mii de manifestați s-au adunat seara trecută, cu o zi înainte de discutarea în Parlament a proiectului de lege controversat privind „influența străină”, pentru a-și manifesta nemulțumirea față de această lege. Mai mulți manifestanți au aruncat cu oua, sticle și pietre în oamenii legii, încercând să intre în clădirea Legislativului. De altă parte, polițiștii mascați au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea.
Polițiștii mascați au reprimat violent mitingul, bătând și arestând 63 de protestatari. Potrivit presei locale, zeci de protestatari au fost răniți în timpul confruntărilor violente, mulți dintre aceștia primit îngrijiri medicale la fața locului. Printre aceștia se numără și Levan Khabeishvili, liderul Mişcării Naţionale Unite, cel mai mare partid de opoziţie. Acesta a venit bandajat la ședința de astăzi a Parlamentului de la Tbilisi. Spiritele au fost încinse și astăzi în Legislativ. Ședința la care urma să fie discutat controversatul proiect a fost amânată din cauza bătăilor între deputații georgieni.
Parlamentarii au dezbătut anterior legislația controversată, care ar cere organizațiilor care primesc mai mult de 20% din finanțare din străinătate să se înregistreze ca „agenți străini”. Sesiunea parlamentară s-a încheiat fără vot, iar dezbaterea a fost reluată pe 1 mai. Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Europeană, care au acordat Georgiei statutul de candidat în decembrie, au criticat proiectul de lege. Oficialii UE au spus că ar putea opri progresul Georgiei către integrarea în bloc.
Exclusiv TV
