Accidentul grav care a avut loc la finele săptămânii trecute în raionul Căușeni, a pus pe stop activitatea Muzeului Național de Istorie al Moldovei. Instituția anunță că din cauza numărului mare de angajați traumatizați în această tragedie, va rămâne închisă până pe 6 mai.
În perioada 29 aprilie-6 mai, Muzeul Național de Istorie a Moldovei va fi închis. Decizia vine în contextul accidentului rutier produs la 26 aprilie, în care angajații muzeului se întorceau dintr-o deplasare din raionul Căușeni.
„Măsura respectivă este una necesară pentru acorda timp pentru reabilitare fizică și psihologică personalului Muzeului Național de Istorie a Moldovei internat în spitalele din Căușeni, Anenii Noi și Chișinău.”, se subliniază într-un anunț al muzeului.
Cei aproximativ 50 de pasageri ai autocarului reveneau dintr-o vizită de la muzeul raional de istorie și etnografie din CăușenI, când unitatea de transport a fost tamponată de o mașină mică.
EL: Eram în autocar. În întâmpinare a ieșit o mașină și a lovit pe partea stângă. Autocarul a încercat să se stabilizeze, dar nu a putut. Și ne-am inversat. Reveneam de la muzeu din Căușeni, 50 de oameni, un autocar plin. Viteza nu era mare, dar vedeți aici este ud și autobusul a fost purtat, l-a dus pe partea dreapta și s-a inversat, vedeți ce pantă este. Lovitura a fost de la o mașină mică.
Șoferul autoturismului a decedat pe loc, iar 16 pasageri din autocar au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Exclusiv TV
