Ucraina solicită ajutorul Republicii Moldova pentru a-și readuce copiii transportați ilegal în Federația Rusă

29.04.2024, 12:57
Ucraina solicită ajutorul Republicii Moldova pentru a-și readuce copiii transportați ilegal în Federația Rusă. De asemenea, Kievul salută și cere continuarea politicilor de sancțiuni împotriva Moscovei, care sunt aplicate de țara noastră. Subiectele au fost discutate la nivel de Parlament în cadrul vizitei în țara noastră a vicepreședintei Legislativului de la Kiev, Olena Kondratiuk.

În cadrul unei conferințe de presă comune, vicepreședinta Paralmentului de la Chișinău, Doina Gherman, a menționat că Republica Moldova este alături de poporul ucrainean din prima zi de război. Oficiala a amintit că, din primăvara anului trecut a fost lansat mecanismul de protecție temporară de care beneficiază refugiații ucraineni în țara noastră.

DOINA GHERMAN, vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova: Continuăm să oferim sprijin practic celor 117 mii de ucraineni refugiați, care se află în Republica Moldova. În mare parte sunt mame cu copiii. Aproape cu un an, pe data de 1 martie am lansat mecanismul de protecție temporară, iar la 1 martie curent a fost prelungit acest mecanism cu încă un an, iar asta înseamnă că asigurăm accesul la drepturi fundamentale a cetățenilor ucreaineni.

Doina Gherman a mai amintit că pe data de 2 martie curent Parlamentul Republicii Moldova a adoptat declarația cu privire la agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, care condamnă invazia în această țară. În acest context, vicepreședinta Ucrainei, Olena Kondratiuk, a solicitat Legislativului de la Chișinău să mai adopte o Declarația de condamnare a Moscovei.

OLENA KONDRATIUK, vicepreședinta Radei Supreme a Ucrainei :Este vorba despre condamnarea Federației Ruse care deportează ilegal copiii ucraineni. Deja am identificat 20 de mii de copii, care au fost în mod forțat transportați abuziv de pe teritoriul Ucrainei. Pentru noi este important ca această problemă să aibă rezonanță, ca să putem influiența acest proces și să putem întoarce cât mai mulți copii acasă.

Un alt subiect a fost implementarea proiectelor de infrastructură, care face legătura dintre cele două țări, dar și coridorul de tranzit deschis de Republica Moldova pentru Ucraina.

DOINA GHERMAN, vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova: În anul 2023 peste 1,6 milioane de tone de mărfuri, în mare parte cereale, au tranzitat Republica Moldova către UE. Mă bucur să constat că, în pofida războiului, Moldova și Ucraina își întăresc infrastructura de transport. Țin să menționez că, după 25 de ani tronsonul de cale ferată Basarabeasca – Berezino a fost redeschis și vom începe în timpul apropiat, sper eu, construcția podului transfrontalier Cosăuți – Yampil.

Inclusiv aceste proiecte vor fi discutate la un summit al donatorilor pentru Ucraina, care va avea loc în această vară în Germania și unde este invitată și Republica Moldova. În cadrul vizitei, oficiala ucraineană a accentuat și faptul că pentru Kiev este important cine va plăti pentru toate atrocitățile și distrugerile din Ucraina în urma acestui război.

OLENA KONDRATIUK, vicepreședinta Radei Supreme a Ucrainei: De aceea, pentru noi este importantă continuarea politicii de sancțiuni, pentru ca activele înghețate ale Federației Ruse să poată fi folosite pentru viitoarea reconstrucție a Ucrainei.

Cele două oficiale au vorbit și despre lupta cu falsurile, care sunt în opinia lor alimentate de Federația Rusă. Astfel, vicepreședintele legislativelor au convenit asupra unor acțiuni comune la nivel de Parlament. În cadrul vizitei Olenei Kondratiuk, s-a discutat despre agendele celor două țări pentru aderarea la Uniunea Europeană, dar și despre ajutorul american de 61 de miliarde de dolari din partea SUA, care va contribui la menținerea securității regionale și a păcii inclusiv în Republica Moldova.

Exclusiv TV