Produsele care și-au pierdut aspectul vor putea fi donate de agenții economici organizațiilor caritabile

24.04.2024, 18:25
Mai puțină risipă alimentară. Produsele care și-au pierdut aspectul, dar a căror conținut nu riscă să pună în pericol sănătatea, vor putea fi donate de agenții economici organizațiilor, pentru a da o mână de ajutor persoanele vulnerabile. Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv un proiect de lege, care va intra în vigoare după ce va fi adoptat de Parlament.

Potrivit modificăriilor legii privind prevenirea pierderii și risipei de alimente vor putea fi donate produsele alimentare, care și-au pierdut aspectul comercial din cauza deteriorării ambalajului secundar sau cele care nu întrunesc specificațiile producătorului privind variațiile de culoare, dimensiune sau formă. Totodată, spre donație pot ajunge produsele cu erori de etichetare, precum și în condițiile existenței unui surplus de alimente preconizate pentru un anumit sezon sau sărbători specifice.

SERGIU GHERCIU, secretar general al Ministerului Agriculturi și Industriei Alimentare: Are drept scop susținerea activității de donație în sprijinul păturilor social-vulnerabile și reducerea risipei alimentare. Astfel, modificarea propusă la Codul fiscal va facilita și va reglementa donarea de alimente, inclusiv prin stabilirea responsabilității juridice a subiecților implicați în prevenirea risipei alimentare. Totodată, operatorii din domeniul alimentar sunt responsabili de siguranța alimentelor în cadrul întreprinderilor ce le gestionează, asigurând conformitatea și siguranța produselor alimentare donate consumatorilor finali.

Proiectul prin care se propune modificarea Legii privind prevenirea pierderii și risipei de alimente și a Codului Fiscal urmează să fie examinat și adoptat în Parlament.

Exclusiv TV