Alte două cazuri de rujeolă, confimate la un centru de plasament

8.04.2024, 11:16
Două cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate la un centru de plasament pentru refugiați din municipiul Chișinău. Un anunț în acest sens a fost făcut de șeful Direcției de Asistență Medicală și Socială a municipiului Chișinău, Vladimir Bolocan. Potrivit acestuia, în total, în acest centru au fost confirmate până acum 21 de cazuri.

Vladimir Bolocan a precizat că situația epidemiologică în municipiul Chișinău „este atent monitorizată” de către Centru de Sănătate Publică.

„Săptămâna trecută s-au identificat încă două cazuri de rujeolă în cadrul centrului de plasament pentru refugiați. Este vorba de doi copii, unul în vârstă de 9 ani și altul de 10 ani, totalizând acum 21 de cazuri. În rest, situația este sub control, nu au apărut alte focare noi, ceea ce înseamnă că populația din Chișinău se vaccinează”, - a anunțat Vladimir Bolocan.

radiomoldova.md