FC Bălți a ajuns în 1/2 de finală a Cupei Moldovei

5.04.2024, 15:23
Formația CSF Bălți s-a calificat și ea în semifinalele Cupei Moldovei, după ce s-a impus în urma dublei din sferturi cu formația Dacia Buiucani, scor general 3-2. Iar Milsami Orhei riscă să piardă calificare la masa verde după ce a operat 6 schimbări în meciul cu Zimbru din cupă.

Formația CSF Bălți s-a calificat în semifinalele Cupei Moldovei, după ce a încheiat la egalitate meciul din turul secund al sferturilor de finală contra echipei Dacia Buiucani, scor 1-1, și 3-2 la general. Dacia a deschis rapid scorul, prin Tudor Butucel, în minutul 3, și a început a spera la o revenire de scor, însă Cristian Păscăluță a egalat chiar înainte de pauză, în minutul 45+1, aducânduși din nou echipa în avantaj. În repriza secundă nu s-a mai marcat, astfel, formația antrenată de Veaceslav Rusnac merge în semifinalele cupei moldovei cu scorul general de 3-2, după ce în tur s-a impus cu 2-1. Bălțenii vor da piept în semifinale echipa Petrocub Hîncești. Meciul-tur se va juca pe 24 aprilie, iar returul pe 1 mai. Milsami Orhei, echipă care a dispus miercuri de Zimbru Chișinău, în sferturile cupei moldovei, va pierde calificarea în semifinale la masa verde, după ce a operat 6 schimbări de jucători în loc de 5 în timpul meciului din cupă, încălcând astfel regulile permise de regulamentul competiției. Zimbru Chișinău a contestat rezultatul meciului la Federația Moldovenească de Fotbal.

"Echipa adversă, Milsami Orhei, a încălcat flagrant regulamentul competiției prin nerespectarea punctului 2.8. Astfel, Milsami, a efectuat în timpul regulamentar 6 modificări de jucători, deși regulamentul permite doar 5. În aceste condiții, Milsami, si-a creat un avantaj neloial practicilor Fair-Play și a obținut un plus de prospețime pe teren. Ca urmare a evenimentelor de pe teren, al 6-lea jucător schimbat Vasile Luchița, a marcat la 1:1 și golul ce a dus meciul în prelungiri", - a menționat echipa din Chișinău pe rețelele sociale.

La rândul lor cei de la Milsami au venit cu un comunicat de presă în care au recunoscut că s-a comis o greșeală tehică, și că se vor conforma comisiei de disciplină.

"În timpul meciului, staff-ul tehnic al echipei noastre a efectuat a șasea schimbare în minutul 90, depășind numărul maxim de cinci schimbări permis de regulamentul competiției. Recunoaștem eroarea comisă și ne asumăm integral responsabilitatea și consecințele aferente. Dorim să subliniem că respectăm și susținem cu fermitate principiile fair-play-ului și ale conformității cu regulile în fotbal. Ne exprimăm încrederea în procesul de analiză și luare a deciziilor de către organele competente ale forului fotbalistic autohton. În acest sens, clubul nostru va coopera pe deplin și va accepta orice decizie rezultată în urma investigației acestui incident", - au scris cei de la Milsami într-un comunicat.

Astfel, în semifinalele Cupei Moldovei, Zimbru Chișinău se va duela cu marea rivala, Sheriff Tiraspol.

Exclusiv TV