Opoziția parlamentară pledează împotriva adoptării și aplicării procedurii de vot prin corespondență în Republica Moldova. Potrivit reprezentanților opoziției, acest exercițiu încălcă prevederile constituției și ar putea duce la fraudarea alegerilor. Autorii proiectului de lege invită toate forțele politice să participle peste două zile la consultări pe marginea inițiativei, pentru a oferi diasporei posibilități egale de participare la scrutinele din țară.
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor susține că proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență încalcă Legea Supremă, prin neasigurarea condițiilor egale pentru toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de locul aflării acestora.
VLAD BATRÎNCEA, președintele fracțiunii BCS: Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali și atunci când sunt în căutarea surselor de existență în SUA, ori în Europa, ori în Federația Rusă, ori în China și în ziua alegerilor mulți parcurg sute de km și de ce unilor categorii li se organizează dreptul și posibilități preferențiale și totodată nu se crează aceleași condiții și reguli și pentru alții.
MARIANA LUCREȚEANU, deputata fracțiunii PAS: Pilotăm votul prin corespondență în SUA și Canada, țări în care această metodă de vot deja există și e deja cunoscută pentru majoritatea cetățenilor noștri care locuiesc acolo. Avem încrederea că această nouă opțiune de vot va spori la exercițiul democrati de vot și va încuraja cetățenii noștri să apeleze la această metodă alternativă, mai ales dacă se află departe de o secție de votare.
În același timp, opoziția parlamentară și-a exprimat îngrijorarea că aplicarea votului prin corespondență ar putea duce la fraudarea alegerilor. Aceleași temeri au fost exprimate în ultimele zile de liderii mai multor partide extraparlamentare.
VLAD BATRÎNCEA, președintele fracțiunii BCS: Vom ataca acest proiect, dacă el va fi votat în Parlamentul Republicii Moldova, la Curtea Constituțională și în organisme internaționale. Dar considerăm că mai există spațiu și timp ca majoritatea parlamentară să retragă acest proiect din agenda parlamentară.
De altă parte, autorii proiectului de lege susțin că procesul de vot prin corespondență va fi unul transparent, monitorizat și comunicat opiniei publice de Comisia Electorală Centrală.
MARIANA LUCREȚEANU, deputata fracțiunii PAS: Pentru a face această procedură cât mai legală și corectă, rugăm ca fiecare pas cu privire la votul prin corespondență să fie comunicat, statisticile communicate la fiecare etapă – de la înregistrate, pînă la expedierea și receptarea plicurilor de vot.
În același timp, autorii proiectului de lege au invitat toate partidele politice să se implice în procesul de îmbunătățire a inițiativei. Primele consultări pe marginea documentului vor avea loc pe 7 martie în cadrul Parlamentului Republicii Moldova.
Exclusiv TV
