Problema câinilor comunitari din Chișinău rămâne în continuare fără soluții

4.03.2024, 18:00
Problema câinilor comunitari din Chișinău rămâne în continuare fără soluții. Autoritățile municipale își propun în acest an să captureze și să sterilizeze aproximativ 1000 de maidanezi. Majoritatea dintre ei, însă, vor ajunge din nou în stradă. Șeful ”Supravegherea și protecția animalelor” din Chișinău, Ruslan Darie, susține că problema ar fi la nivel legislativ și solicită intervenția autorităților centrale pentru a scăpa orașul de animalele nimănui.

Anul trecut, echipele de capturare a câinilor maidanezi au intervenit la aproximativ 500 de chemări în municipiul Chișinău, fiind prinși peste 1300 de câini fără stăpân. Dintre aceștia, doar 166 au fost plasați pe teritoriul necropolei de pe strada Uzinelor.

RUSLAN DARIE, șeful Î.M ”Supravegherea și protecția animalelor”: „Au fost emise 517 ordine de intervenție de capturare a câinilor maidanezi din diferite locații. Echipele de capturare au intervenit pe 489 de adrese din municipiul Chișinău. În total, pe parcursul anului 2023, au fost capturați 1330 de maidanezi, dintre aceștia, în urma campaniei de informare, 48 de câini au fost adoptați de către cetățeni.”

Ruslan Darie susține că în fiecare an, majoritatea câinilor fără stăpân care sunt capturați și sterilizați, sunt lăsați din nou în stradă. În azilul special rămân doar maidanezii agresivi, cei care au fost prinși în preajma instituțiilor de învățământ, a instituțiilor sanitare, piețelor sau terenurilor de joacă. Șeful Întreprinderii Municipale ”Supravegherea și protecția animalelor” a accentuat că municipalitatea nu poate face nimic mai mult, pentru că actualul cadru legal nu propune alte soluții pentru animalele comunitare.

RUSLAN DARIE, șeful Î.M ”Supravegherea și protecția animalelor”: ”Alte intervenții, dle viceprimar și stimați cetățeni, nu putem interveni că riscăm să depășim atribuțiile de serviciu, sau să ne fie intentate dosare, să ne cheme la instituțiile statului să ne întrebe de ce nu respectăm legislația Republicii Moldova. Aici trebuie la nivel de țară, de guvern, să se intervină, să schimbăm legislația în vigoare, să avem o lege cu privire la animale în Republica Moldova. Atunci vom putea face regulă.

Contactat de Exclusiv TV, purtătorul de cuvânt al guvernului, Daniel Vodă a îndemnat municipalitatea să renunțe la abordări generaliste și a încurajat funcționarii locali să vină cu propuneri și soluții concrete de îmbunătățire a cadrului legislativ. În următoarele două săptămâni, întreprinderea municipală „Supravegherea și protecția animalelor” trebuie să prezinte primăriei Chișinău un plan de acțiuni cu privire la situația câinilor vagabonzi din Chișinău.

Exclusiv TV