Licitația pentru gestionarea spațiilor comerciale din cadrul Aeroportului Chișinău a eșuat

20.02.2024, 12:24
Licitația pentru gestionarea spațiilor comerciale din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău a eșuat. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care spune că din cauza lipsei de oferte, concursul va fi repetat.

Termenul de depunere a ofertelor pentru participarea la licitația spațiilor comerciale din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău a expirat pe 19 februarie. La concurs au aplicat doar două companii: LeBridge și Lagardere, ceea ce nu asigură o concurență suficientă, potrivit ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

"Concluziile preliminare arată că acest proces a fost sabotat, inclusiv din interior, și avem obligația să anulăm licitația și să inițiem o procedură nouă în termeni cât mai restrânși. Scopul lui Șor a fost să continue să extragă bani din spațiile aeroportului și să blocheze o licitație corectă", - a scris Andrei Spînu pe canalul său de telegram.

Ministrul a menționat și anterior că, blocajul pentru organizarea unei licitații transparente cu privire la gestionarea spațiilor comerciale din Aeroport ar veni din partea grupării conduse de politicianul condamnat, Ilan Șor.

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Tot acest scandal în jurul licitației, din punctul meu de vedere, este generat de grupul criminal Șor, care înțelege că într-un timp foarte scurt își va pierde toate veniturile pe care le generează acele spații. Astăzi acele spații sunt administrate de două companii. Aceste două companii, care gestionează spațiile din aeroport, au generat un miliard de lei. Evident că ei fac scandal acum".

Postul de televiziune Exclusiv TV nu a reușit să ia legătura cu Ilan Șor, acuzat de Andrei Spînu, pentru un comentariu. Agenția Proprietății Publice urmează să anunțe calendarul pentru organizarea unei noi licitații care să asigure participare cât mai largă a companiilor din domeniu, dar și respectarea tuturor rigorilor pentru buna organizare a procesului.

Exclusiv TV