Locuitorii din satul Aluatu, raionul Taraclia nu și-au putut alege primarul nici din a doua încercare. La turul doi al alegerilor locale repetate, organizate pe 3 decembrie, a fost înregistrată o participare de doar 10, 69 la sută din numărul alegătorilor incluși în listele electorale, adică doar 79 de persoane și-au exercitat dreptul la vot. Acest număr nu a fost suficient pentru ca alegerile să fie declarate valabile.
Comisia Electorală Centrală anunță că duminică, la ora 21.00 s-a încheiat procedul de votare în satul Aluatu din raionul Taraclia, acolo unde a avut loc turul doi pentru alegerea repetată a primarului din localitate. Astfel, conform rezultatelor preliminare, din totalul de 770 de alegători incluși în listele electorale, doar 79 și-au exercitat dreptul la vot. Pentru candidatul Partidului Politic ”Partidul Schimbării”, Elena Celac, au votat 52 de persoane, iar pentru Anatolie Gusarenco, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și-au dat votul 27 alegători veniți la urne.
Astfel, a fost înregistrată o participare de 10,69 la sută din numărul alegătorilor incluși în listele electorale, în timp ce potrivit legislației electorale, alegerile pot fi declarate valabile dacă au participat cel puțin 20 la sută dintre alegători. În cele din urmă, Comisia Electorală Centrală informează că în termen de 2 săptămâni, vor fi organizate alegeri repetate în localitate, în baza acelorași date din listele electorale, cu aceleași candidaturi și aceleași consilii și birouri electorale. Pentru scrutinul din 3 decembrie, în satul Aluatu au fost tipărite 768 de buletine de vot - 500 în limba română și 268 în limba rusă.
Exclusiv TV
