Termenul de valabilitate al poliției de asigurare va fi prelungit

4.12.2023, 13:30
Persoanele neangajate, care își vor achiziționa asigurarea medicală individual, vor primi o parte din banii plătiți pe ea înapoi, dacă între timp se vor angaja în câmpul muncii și vor fi asigurați de angajator. Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Ala Nemerenco, care a amintit că pentru 2024 prețul primei de asigurare medicală va fi de 12 636 de lei, la fel ca și în anul în curs.

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a venit cu mai multe explicații referitor la prima de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru 2024. Astfel, potrivit ministrei, angajații vor achita în continuare contribuția procentuală în fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală în sumă de 9% din salariu și alte recompense. Prima de asigurare obligatorie de asistență medicală achitată în sumă fixă vă rămâne aceeași – 12.636 lei. Perioada de procurare a poliței în sumă fixă rămâne aceeași: 1 ianuarie-31 martie cu aplicarea facilităților de reducere la procurarea acesteia până la 31 martie.

În același timp, ministra a menționat că noutatea din acest an este că, perioada de valabilitate a asigurării medicale procurate în mod individual va fi prelungită până la 31 ianuarie a anului viitor și această măsură va fi aplicată în fiecare an. Au fost anulate amenzile pentru persoanele care nu reușesc să achite polița de asigurare în termenul legal. Cetățenilor care au procurat polița medicală în mod individual, dar s-au angajat în decursul anului, devenind salariați, li se va restitui plata realizată în surplus.

Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, peste 95 de mii de cetățeni au plătit, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2023, prima în sumă fixă. Numărul este în creștere cu aproximativ 32 de mii față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe 1 decembrie, CNAM a anunțat că persoanele care au achitat prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă pentru anul în curs vor rămâne asigurați până pe 31 ianuarie a anului viitor, cu o lună mai mult decât în prezent.

Exclusiv TV