Cetățenii care au achitat prima de asigurare obligatorie de asistență medicală vor fi asigurați până în 31 ianuarie

1.12.2023, 14:55
Cetățenii care au achitat prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, vor fi asigurați până în 31 ianuarie a anului viitor, cu o lună mai mult decât era până în prezent. Măsura a fost adoptată de Parlament și va fi aplicată în fiecare an. Aceasta vine în sprijinul celor care se asigură în mod individual și întâmpină dificultăți în efectuare plăților la începutul anului din cauza zilelor de odihnă sau a sărbătorilor.

Directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon, a declarat că există situații când cetățenii au nevoie de asistență medicală în primele zile ale anului și nu au posibilitatea să achite prima de asistență obligatorie medicală. De aceea, noua măsură le va permită să nu întrerupă statutul de persoană asigurată.

Directorul CNAM a mai declarat că a fost exclusă și răspunderea contravențională pentru persoana care întârzie să achite prima obligatorie de asistență medicală. Potrivit legislației, cei care se asigură în mod individual sunt obligați să achite prima de asigurare în termenul stabilit de legislație, adică în perioada 1 ianuarie-31 martie.

ION DODON, directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină: Prin aceeași lege care a intrat în vigoare în această săptămână, a fost exclusă răspunderea contravențională pentru persoana care întârzie să achite prima obligatorie de asistență medicală, aceasta urmând doar să achite prima de asigurare în mărime integrală și penalitățile prevăzute de lege.

Statutul de persoană asigurată este acordat de CNAM din data achitării primei de asigurare medicală în sumă fixă. Printre cetățenii care sunt obligați să se asigure în mod individual până pe 31 martie sunt notarii, avocații, experții judiciari, fondatorii de întrerpindere individuală, proprietarii de teren cu destinație agricolă și alți cetățeni care nu sunt nici angajați, nici asigurați de Guvern. În anul curent, numărul celor care s-au asigurat individual a fost de peste 95 de mii, în creștere cu aproape 32 de mii față de aceeași perioadă a anului 2022.

Exclusiv TV