Primul centru de excelență în domeniul tehnologiilor și inovațiilor în agricultură, Agrotek Arena a fost deschis la Universitatea Tehnică din capitală. Noul laborator își propune să dezvolte soluții inovatoare pentru agricultură în urma cooperării studenților, profesorilor și companiilor de tehnologii digitale, promovând astfel, transferul de cunoștințe între mediul academic și industrie. Arena experimentală a univestității reprezintă o investiție de aproximativ trei milioane de lei în cadrul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.
Potrivit rectorul Universității Tehnice din Moldova, Viorel Bostan, Agrotek Arena va fi o platformă experimentală ce va creea oportunități atât pentru studenții și profesorii din cadrul universității, cât și pentru furnizorii de tehnologii agricole.
VIOREL BOSTAN, rectorul Universității Tehnice din Moldova: Acolo unde se vor întâlni mediul academic și companiile, iar asta pentru că o prioritate foarte importantă pentru orice învățământ superior, este integrarea cu industrie. Ori nu trebuie să uităm că industrie este cea care consumă produsul final al universității și anume studenții săi. Din acest punct de vedere pentru noi este prioritar această colaborarea, iar Agrotek Arena vine să creeze acea relație, acele punți între furnizorii de tehnologie și mediul academic.
Agrotek Arena este amenajată pe un lot experimental dotat cu cele mai performante tehnologii și cu un laborator pe măsură. Astfel aici, 13 companii au instalat sisteme de irigare, de suport și de monitorizare pentru diferite culturi agricole, care cresc deja pe acest teren. De asemenea, aici funcționează o stație meteo, cu diferite tipuri de senzori pentru monitorizarea solului, climei, umidității și bolilor la culturi. Nu lipsesc nici dronele agricole, utilizate pentru pulverizare, monitorizarea terenurilor agricole, identificarea problemelor și optimizarea proceselor de producție. Astfel, studenții vor putea analiza din laborator situația la zi în câmpul experimental, datorită conexiunii acestuia la un sistem de monitorizare digitală.
Prezent la evenimentul de deschidere a arenei a fost și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciu, care a declarat că instituția pe care o conduce va continua să investească în dezvoltatea universităților, astfel încât tinerii să nu fie nevoiți să plece peste hotare pentru studii de calitate.
DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: Noi din partea Ministerului Educației o să continuăm să investim în învățământul superior, în dotări, în tehnologii. Până în anul 2025 urmează să fie valorificate în jur de 800 de milioane de lei cu suportul Băncii Mondiale nu în ultimul rând, pentru a moderniza învățământul nostru superior și pentru al face cu adevărat atractiv pentru studenții din țara noastră în așa fel în cât ei să rămână, să facă aici studii.
Studenții se declară încăntați de noul laborator din cadrul universității. Acum orele practice vor fi mai interactive și dinamice, susțin ei.
Agrotek Arena este un proiect dezvoltat de Universitatea Tehnică din Moldova în cadrul Facultății Științe Agricole, Silvice și de Mediu în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii și cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.
Exclusiv TV
