Transportatorii amenință cu proteste

18.09.2023, 18:13
Transportatorii amenință cu noi proteste în luna octombrie. Operatorii sunt nemulțumiți de prevederele unui proiect de lege privind ajustarea legislației în domeniul transportului rutier, care este elaborat și propus spre consultări publice de ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Potrivit Asociației de Transport Auto, deputați ar încearca să adopte norme noi, contrare legislației europene, doar pentru a promova și a legaliza unele scheme corupționale.

Într-un comunicat de presă emis de Asociația de Transport Auto se menționează că proiectele privind ajustarea legislației în domeniul transportului rutier și inițiativa legislativă privind modificarea Codului Transporturilor Rutiere încearcă să implementeze mecanisme de abuz în detrimentul consumatorului, să elimine în mod artificial unii concurenți de pe piață, urmărește preluarea unor afaceri din domeniul transporturilor regulate de pasageri, precum și apără și păstrează schemele unor grupări cu interes îngust.

Transportatorii se declară indignați de faptul că, proiectul propus exclude prevederi similare celor europene, precum garantarea accesului nediscriminatoriu al populației la serviciile de transport public, formarea programelor de transport regulate care ar răspunde necesităților populației sau crearea mecanismelor ce vor favoriza înnoirea parcului de autobuze și microbuze învechit.

„În locul acestor prevederi, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale intenționează să anuleze regimul prelungirii de drept a autorizațiilor, în pofida faptului că anterior pentru astfel de acțiuni Republica Moldova a fost condamnată de către CtEDO, încearcă să instituie un sistem inexistent în nici o țară din UE de urmărire/monitorizare a unităților de transport similar sistemului de monitorizare prin brățări speciale a persoanelor aflate în arest la domiciliu. De asemenea, instituția încearcă să-și creeze posibilitatea să ”comercializeze” noi rute, chiar cu riscul că șoferii unităților de transport vor fi provocați să se întreacă pe traseu”, - spune Oleg Alexa, președintele Consiliului APOTA.

Consiliul Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto atenționează despre pericolul adoptării în redacția actuală a proiectelor de lege și declară că, dacă în scurt timp nu va fi inițiat procesul de ajustare a acestora la principiile europene, în luna octombrie 2023 vor fi inițiate acțiunile de protest ale transportatorilor. În același timp, consiliera pe comunicare din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Alina Pisica, a declarat că proiectul este în consultări publice, iar la elaborarea acestuia se va ține cont de toate propunerile.

Despre schimbările majore în domeniul transportului a anunțat, săptămâna trecută, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care a prezentat Planului de Reconstrucție a Infrastructurii Moldovei pentru următorii ani.

ANDREI SPÎNU, ministrul Dezvoltării și Infrastructurii Regionale: Vom continua campania de combatere a transportului ilicit de pasageri, inițiată anul trecut, vom simplifica utilizarea transportului public pentru pasageri și agenții economici, vom folosi instrumente digitale precum eBilet, eGPS, eRutting, pentru a face procesul cât mai simplu pentru oameni. În 2024 avem în plan să testăm toate aceste noi funcționalități.

În context, Spînu a vorbit și despre o nouă metodă de calculare a tarifelor pentru călătoriile de pasageri, dar și despre noul Cod al transportului rutier, care corespunde realităților.

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: Este corect ca oamenii să plătească un preț onest pentru serviciile de transport. Astfel, vom modifica metodologia de calcul a tarifelor pentru transportul de pasageri și tarifele de autogară. De asemenea, digitalizăm programul național al rutelor, care în final va duce la optimizarea acestora și crearea unuia mai bun în baza traficului de pasageri și vom îmbunătăți Codul transporturilor rutiere pentru a-l ajusta la nevoile actuale ale țării.

Anterior, Asociației de Transport Auto au organizat mai multe acțiuni de protest, membrii organizației declarându-se nemulțumiți de tariful pentru călătorii și condițiile din gările auto.

Exclusiv TV