Alianța Nord Atlantică susține că nu există indicii ca resturile de dronă găsite ieri pe teritoriul României să fi fost cauzate de un atac intenționat al Rusiei. Declarația a fost făcută de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg în plenul ședinței Parlamentului European. Oficialul susține că nu este primul incident de acest fel și că alianța și-a sporit vigilența și monitorizează situația.
JENS STOLTENBERG, secretarul general al NATO: ”Noi nu avem nicio informație care să indice un atac intenționat al Rusiei și așteptăm rezultatul anchetei în curs. (MUSCA) Referitor la acel rezultat și ce am putut observa au fost bătălii și atacuri aeriene aproape de frontierele NATO. Astfel de incidente au fost înregistrate în Polonia și în alte țări. În acest sens, noi am sporit vigilența și monitorizăm minuțios ce se întâmplă aproape de frontierele noastre. ”
În noaptea de 6 spre 7 septembrie Rusia a atacat din nou cu drone infrastructura portuară din Izmail iar potrivit localnicilor un alt aparat zburător ar fi căzut pe teritoriul României.
Ministerul Apărării Naționale al României a condamnat cu fermitate noua serie de atacuri executate, în cursul nopții trecute, de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre.Instituția declară că, aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar. În conformitate cu procedurile stabilite la nivelul MApN pentru astfel de situații, au fost desemnate echipe de cercetare în teren, inclusiv pe Dunăre, pentru verificări suplimentare.
Potrivit autorităților locale ucrainene, acesta este al patrulea atac din ultimele cinci zile asupra infrastructurii districtului Izmail.
Exclusiv TV
