Moldova este hotărâtă să-și sporească capacitatea de apărare. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul unui briefing comun cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg la Bruxelles. În acest contex, șeful Alianței a menționat că Organizația Tratatului Atlanticului de Nord va susține suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a avut loc în cadrul vizitei oficiale a premierului la Bruxelles. Potrivit Guvernului, șefului Executivului a mers în deplasare „pentru promovarea agendei de integrare europeană, participare la Global Gateway Forum și consolidarea cooperării cu NATO”. În cadrul briefingului comun premierul Dorin Recean a vorbit despre determinarea Moldovei de a-și întări capacitățile de apărare.
DORIN RECEAN, prim-ministru: Moldova este hotărâtă să-și sporească capacitatea de apărare. Apreciem foarte mult sprijinul oferit de NATO și statele membre ale NATO. Consolidăm capacitățile de apărare, iar agresiunea Rusiei în Ucraina a generat eforturi și mai mari. Pentru noi, alături de prietenii noștri, este esențial să dezvoltăm reziliența societății, reziliența instituțiilor și, de asemenea, capacitățile noastre de apărare. Suntem foarte dornici să participăm la misiuni internaționale, dar și la exerciții care să consolideze capacitățile noastre și interoperabilitatea.
La rândul său, secretarul general al NATO și-a exprimat susținerea față de suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în contextul războiului de la granița cu Ucraina.
JENS STOLTENBERG, secretarul general al NATO: Moscova continuă să exercite presiune asupra Moldovei, inclusiv prin șantaj energetic și dezinformare, cu scopul de a destabiliza societatea voastră și de a submina democrația voastră. Cu toate acestea, Moldova a răspuns cu hotărâre: condamnați războiul de agresiune al lui Putin împotriva Ucrainei și vă întăriți rezistența și securitatea internă. NATO sprijină pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei. Și îndemnăm Rusia să-și retragă forțele de pe teritoriul vostru. Puteți miza pe asistența noastră continuă.
În cadrul vizitei oficiale la Bruxelles, prim-ministrul Dorin Recean, a avut o întrevedere și cu Ursula von der Leyen la care a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a implementa recomandările pentru aderare a Comisiei Europene. Premierul s-a mai întâlnit la Bruxelles și cu vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell și comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi. În cadrul discuțiilor au fost abordate progresele înregistrate de țara noastră în procesul de aderare la Uniunea Europeană, situația regională actuală și consolidarea capacităților Republicii Moldova de a face față amenințărilor de securitate.
Exclusiv TV
