Spațiul aerian al Republicii Moldova va fi monitorizat cu ajutorul unui radar, care va fi operațional până la sfârșitul anului. Asigurarea vine din partea ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi. El a anunțat că procesul de achiziție al sistemului de monitorizare se află la o etapă avansată, iar specialiștii au fost certificați și instruiți pentru folosirea dispozitivului.
ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: ”Destul de avansat. Așa cum am promis. Acest radar este identificat în baza unui studiu de fezabilitate, a fost identificată cea mai bună soluție pentru Moldova din necesități și resurse care le-am avut la dispoziție. Efectivul care se va ocupa de mentenanță și folosirea acestuia deja a trecut procesul de instruire, au fost certificați, urmează perioada de livrare și operaționalizare.”
Oficialul a precizat că radarul de monitorizare a spațiului aerian va fi achiziționat din fondurile bugetului de stat, fără a anunța valoarea acestuia. De asemenea, el a declarat că urmează să fie achiziționate și alte sisteme, din banii oferiți de partenerii de dezvoltare.
ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: ”Noi le-am promis cetățenilor să luăm cele mai bune decizii în folosirea banului public, în scopul asigurării securității, ceea ce o să facem și o să demonstrăm. Banii sunt din bugetul statului. La ceea ce vă referiți la banii din bugetul european, este un alt sistem care vine complementar la cel pe care-l achiziționăm cu scopul îmbunătățirii avertizării timpurii în domeniul apărării spațiului aerian.”
În 2023, autoritățile de la Chișinău au majorat bugetul pentru domeniul apărării cu peste 600 de milioane de lei, ajungând la aproximativ 1,7 miliarde de lei.
Exclusiv TV
