Invazie de lăcuste pe mai multe terenuri agricole din țară. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a fost sesizată de un agricultor din raionul Sîngerei despre stricăciunile pe care insectele i le provoacă în lanurile de flaoarea soarelui, soia și porumb. Inspectorii Agenției, veniți pe câmpuri, au constatat că ar fi vorba despre o specie italiană.
Semnalele de alarmă privind invazia lăcustelor în câmpurile agricole au fost trase de agricultorii din raionul Sângerei. Insectele au făcut prăpăd în lanurile de floarea soarelui, distrugând plantele, care abia dau în floare.
Fermierii au sesizat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Inspectorii ANSA au stabilit că au avut de suferit și plantațiile de porumb și soia din același raion, iar specia distrigătorului este ”Calliptamus italicus”, adică lăcustă italiană, care se întâlnește în Europa de Vest și Asia Centrală. Astfel, au fost întreprinse toate măsurile pentru a salva lanurile agricole.
Potrivit legislației Republicii Moldova în vigoare, responsabili de măsuri fitosanitare de protejare și prevenire a invaziei de insecte sunt operatorii din domeniul agroalimentar și APL-urile regionale. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că, monitorizează situația în teren și va întreprinde toate măsurile pentru a stopa extinderea lăcustelor și asupra altor sectoare. Totodată, ANSA le solicită agricultorilor să supravegheze terenurile cultivate. Pentru notificarea unor noi focare, fermiermii sunt îndemnați să apeleze la numărul de telefon 022 264 649.
Exclusiv TV
