Partidul Socialiștilor și cel al Comuniștilor, care formează în prezent un bloc parlamentar, vor merge separat la alegerile locale. Anunțul a fost făcut după o ședință comună a conducerii celor două formațiuni politice.
Conducerea partidelor Comuniștilor și Socialiștilor au discutat agenda Blocului cu aceeași denumire pentru perioada următoare. Potrivit unui anunț publicat de secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon pe canalul său de telegram, fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor urmează să prezinte în scurt timp un raport alternativ despre activitatea actualei guvernări în doi ani de mandat. Totodată, liderii celor două partide au decis că formațiunile vor participa separat la alegerile locale din toamnă, însă vor susține reciproc candidații cu cele mai mari șanse de câștig în localitățile din țară.
Amintim că alegerile locale generale vor avea loc pe 5 noiembrie. Mai multe partide și-au desemnat deja candidații pentru funcția de primar în mai multe localități din țară, miza cea mare fiind fotoliul de edil al Capitalei. Astfel, actualul primar de Chișinău, Ion Ceban va concura pentru un nou mandat. Partidul de guvernăment – PAS - va participa la scurtinul din Capitală cu deputatul Lilian Carp, iar socialiștii urmează să aleagă în scurt timp între candidaturile lui Igor Dodon și Vlad Batrâncea. De asemenea, pentru conducerea capitalei țării se vor bate Ion Bulgac de la Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Anatol Usatîi de la Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Tatiana Bordeianu - reprezentanta Partidului „Acasă Construim Europa”, Mihail Bagas, propus de Liga Orașelor și Comunelor și Victor Chironda din partea PPDA.
Ultimele alegeri locale generale s-au desfășurat pe 20 octombrie 2019, iar mandatul aleșilor locali este de patru ani.
Exclusiv TV
