Partidul Socialiștilor din Republica Moldova va merge în alegerile locale pentru funcția de edil al Capitală cu Adrian Albu, deputat socialist în Parlament. Anunțul vine după ce anterior liderul formațiunii, Igor Dodon, declara că alegerea candidatului se va face între el și vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrâncea.
Candidatul socialiștilor pentru fotoliul de primar al municipiului Chișinău a fost prezentată de secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon. Fostul șef al statului se declară sigură că PSRM are un candidat de încredere pentru capitala țării.
IGOR DODON, secretar executiv PSRM: "Noi suntem ferm convinși că dumnealui ar putea și va face tot posibilul ca în Chișinău să se scrie o pagină de aur pentru dezvoltarea Capitalei noastre. Vreau să vă asigur că domnul Albu Adrian ca primar general al Chișinăului va îndeplini cu fermitate programul socialiștilor, care a fost votat inclusiv în anul 2019 și parțial a fost implementat de către actualul primar al minicipiului Chișinău".
Adrian Albu, candidatul Partidului Socialiștilor pentru funcția de primar al municipiului Chișinău este jurist de profesie, și consilierul fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. El susține că, programul său electoral va fi construit pe doleanțele și după consultarea cu locuitorii Capitalei.
ADRIAN ALBU, membru PSRM: Noi putem face mult mai mult decât ni se spune că putem face. De fiecare dată majoritatea celor care intră în goana electorală ne pun anumite bariere. Eu vreau să atrag atenția cetățenilor că, voi sunteți cei care decideți în ce direcție trebuie să mergă Chișinăul, voi sunteți cei care stați la baza unirii entității Chișinăului. Un oraș multietnic, cultural, frumos, cu o perspectivă deosebită din toate punctele de vedere și economică, și turistică. De aceea, noi trebuie să fim atenții la ceea ce ne spun cetățenii noștri.
La începutul verii, secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon anunța că în calitate de candidat pentru primăria Capitalei va fi el sau colegul său, Vlad Batrâncea. Ulterior, Dodon a spus că peste 80 al sută din structurile teritoriale ale formațiunii îl vor în calitate de candidat la prezidențialele care vor avea loc la anul. De altă parte, Batrâncea a spus în repetate rânduri că Igor Dodon ar fi un candidat mai bun ca el. Alegerile locale noi vor avea loc pe 5 noiembrie curent. Cetățenii cu drept de vot din toată țara vor alege 898 de primari și 896 de consilieri în consiliile locale, 32 de consilii raionale și două consilii municipale – Chișinău și Bălți. Candidații vor putea depune dosarele pentru înscrierea în cursă începând cu data de 5 septembrie curent.
Exclusiv TV
