Victimele atrocităților staliniste au fost comemorate, astăzi, în întreaga țară. La 74 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia, zeci de moldoveni și oficiali de stat au venit la monumentul „Trenul Durerii” din scuarul Gării din Chișinău, pentru a aduce un omagiu victimelor operațiunii din 1949, denumită conspirativ IUG.
Acum 74 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie, a început cel de-al doilea val de deportări din Basarabia, un proces de epurare etnică și de distrugere a elitelor naționale de către autoritățile sovietice. Acest val de deportări a fost parte a operațiunii de intensificare a procesului de colectivizare a agriculturii, din moment ce majoritatea țăranilor basarabeni refuzau să intre în noile colhozuri. Cunoscute sub denumirea de „IUG”, aceste atrocități reprezintă cel de-al doilea și cel mai mare val de deportări. După cele două războaie şi foametea din anii 1946-1947, deportarea din vara acelui an a avut cele mai tragice consecințe asupra populației băștinașe. Operaţiunea a fost ţinută în secret până în ajunul zilei de 6 iulie. Despre ea nu au ştiut nici chiar secretarii organizaţiilor raionale de partid. Istoriografia sovietică accentua faptul că la operaţiunea de deportare au participat un număr mare de săteni şi activişti de partid. În realitate, ei au fost adunaţi la sovietele raionale şi săteşti cu pretexte diferite, ca mai apoi să afle ce urmau să îndeplinească. În amintirea celor care au murit în drumul chinului și a celor care au supraviețuit în zone greu de locuit, zeci de oameni și oficiali de stat s-au adunat la complexul memoria ”Trenul Durerii”.
Președinta țării Maia Sandu, prezentă la eveniment, și-a început discursul prin enumerarea familiilor care au fost deportate din satul său natal, Risipeni. Șefa statului a vorbit despre regimul totalitar, care a făcut zeci de mii de victime și a distrus familii, doar pentru simplul fapt că erau ”oameni”.
MAIA SANU, președintele Republicii Moldova: Copii, bătrâni, tați și mame puși într-o numărătoare, ca și cum nici nu ar fi vorba despre oameni. Astfel de liste au fost făcute în toate satele, în toate raioanele. Oamenii Moldovei, de toate etniile, care își duceau traiul demn, pașnic pe aceste pământuri, au fost încărcați în toiul nopții, sub arme, ca pe niște criminali, în vagoane pentru vite și duși la mii de km de casă. Unii au murit pe drum, de foame și boală, alții au murit la destinație din cauza condițiilor inumane. Tații au fost despărțiți de familie, copiii mureau pe drum.
Majoritatea celor veniți la ”Trenul Durerii” au trecut personal prin acest calvar, sau poartă în memoria poveștile triste din familiile lor. Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949 au fost deportate în Siberia 11.293 de familii din Moldova, sau aproximativ 35.000 de oameni. Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporție a dramei moldovenilor, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost calculat reieșind din trei membri ai familiilor. Se știe, însă, că au fost ridicate familii cu șapte-opt și chiar 14 copii. Conform altor surse, cele peste 11 mii de familii, 7.620 au fost considerate chiaburi, celelalte fiind acuzate de colaborare cu fasciștii, de apartenență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale.
Exclusiv TV
