Victimele primului val al deportărilor staliniste au fost comemorate, astăzi și în Parlament. Deputații au ținut un minut de reculegere pentru cei care au fost impuși să suporte aceste fărădelegi ți au îndemnat populația să promoveze mesajul păcii.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu a amintit că deportările staliniste au fost o tragedie națională pentru locuitorii din Basarabia, mii de oamenii fiind duși la munci silnice în Siberia și Kazahstan. Igor Grosu a îndemnat locuitorii țării noastre să promoveze pacea, în special în condițiile de război din coasta țării.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: Dragi cetățeni, să vorbim despre pace. Să susținem cum putem vecinii noștri ucraineni care astăzi trec prin calvaruri, care credeam cu toții că țin de trecut. Nu toată lumea a învățat lecția de istorie, dar țara noastră și oamenii ei pledează pentru pace și dreptate pentru a nu mai admite niciodată suferințele ca cele ale victimelor regimului totalitar comunist.
Peste 20 de mii de mii de persoane au fost deportate din Basarabia și nordul Bucovinei, în primul val al deportărilor din 12-13 iunie 1941. Acestea proveneau din familii înstărite sau de intelectuali. Următorul val al deportărilor a avut loc în noaptea spre 6 iulie 1949 fiind considerată și cea mai mare operațiune de strămutare a populației basarabene. Atunci în Siberia au ajuns peste 35 de mii de oameni. Ultima deportare în masă a populației basarabene a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951 și a vizat, de această dată, oameni ai credinței considerați un pericol potențial la adresa regimului stalinist.
Exclusiv TV