Companiile și întreprinderile implicate în învățământul dual vor beneficia de compensarea, în proporție de până la 50 la sută a cheltuielilor suportate pentru realizarea programelor de formare profesională a elevilor. Bugetul de stat pentru anul curent prevede în acest sens zece milioane de lei. Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, susține că buna conexiune între companii și instituțiile de învățământ este primordială, întrucât această formă de învățământ să devină una majoritară în timp. Astfel, asigurarea creșterii economice prin resurse umane calificate va fi garantată.
Modalitatea de accesare a fondurilor a fost prezentată astăzi în cadrul evenimentului organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Camera de Comerț și Industrie. Astfel, potrivit ministrului Educației, Anatolie Topală, elevii din învățământul dual vor beneficia de un pachet social care include burse de studii, condiții mai bune de cazare în căminul instituției și o remunerație de formare profesională nu mai mică decât salariul minim pe țară. În același timp, angajatorii își vor reduce costurile aferente pregătirii brațelor de muncă necesare.
ANATOLIE TOPALĂ, ministrul Educației și Cercetării: Compensarea până la 50 de procente din resursele care sunt utilizate pentru participarea în pregătirea elevilor prin învățământul dual. Pentru această activitate în cadrul ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării sunt aprobate un fond de 10 milioane de lei, care vor fi repartizați în urma cererilor care o să le depună agenții economice. Noi ne-am angajat ca să mărim în permanență locurile destinate acestei forme de învățământ, pentru aceasta am lucrat cu companiile, inclusiv Camera de Comerț și Industrie.
Regulamentul privind modul de compensare a cheltuielilor unităților din învățământul dual prevede compensarea cheltuielilor pentru achitarea remunerației de formare profesională și a salariului de bază lunar al maistrului-instructor. De asemenea, va fi compensată organizarea locurilor de instruire, inclusiv psihopedagogică de cel puțin 20 de credite a maistrului-instructor și alte cheltuieli necesare pentru desfășurarea procesului de organizare a învățământului dual. Președintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Sergiu Harea, a precizat că an de an are loc o creștere atât a numărului de companii, cât și al elevilor din învățământul dual.
Formularul privind depunerea cererii de compensare a cheltuielilor unităților în învățământul dual poate fi accesat pe site-ul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
"Cererea poate fi depusă doar la finalizarea anului de studii, perioada rezervată pentru depunere este 1 august -15 septembrie. Această perioadă a fost aleasă datorită faptului că cu toții știm că anul de studii se finalizează în iulie. În iulie de obicei se trimit către ministerul Educației și Cercetării ordinele de promovare a anului de studii și atunci ministerul de resort cunoaște numărul de elevi, care a promovat anul de studii. Depunerea cererii se face online," - a precizat Topală.
În Republica Moldova, învățământul dual este implementat din anul 2014. Rata de angajare a absolvenților programelor de formare profesională prin intermediul sistemului este de peste 70%. În învățământul dual elevii petrec circa 30% din durata programului de instruire în instituția de învățământ, iar restul în cadrul uneia din cele peste 120 de companii partenere. Astfel, accentul este pus pe instruirea practică, în condiții similare celor reale de muncă. Mai mult, elevii beneficiază de bursă de studii, cazare și alimentație gratuită, dar și de remunerație din partea companiei, care pornește de la 4000 de lei.
Exclusiv TV

