În orele de vârf ieșirea din oraș este blocată de ambuteiaje, formate din cauza că podul de peste râul Bâc și Calea Ferată din zonă este în reparație. În timp ce unii șoferi înțeleg necesitatea acestor lucrări, alții au nervii întinși pe coardă din cauza că pierd prea mult timp pe drum. Administrația de Stat a Drumurilor își propune să încheie lucrările până la sfârșitul anului 2024.
Proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere în zona Balcani este de anvergură. Șeful serviciului poduri al Adiministrației de Stat a Drumurilor, Victor Serdiuc declară că podul și pasajul vechi pe care mașinile intră în oraș vor fi demolate și construite din nou de la zero. Acestea vor avea câte 80 și 60 de metri lungime și o lățime de 14 metri.
VICTOR SERDIUC, șeful serviciului poduri al ASD: Reconstrucția prevede demolarea podurilor existente, adică podului peste râul Bîc și pasajului peste calea ferată și construcția podurilor noi, identice cu acele care noi le avem în partea dreaptă. Totodată, în proiect este prevăzut accesul spre zona Pruncului care va ușura foarte bine accesul traficului spre zona Pruncului care vin din partea Chișinăului. De menționat că acest acces va fi realizat în albia existentă a râului Bîc, deci respectiv albia râului va fi strămutată în partea stângă.
Pe lângă reabilitarea podurilor existente vor fi construite și drumuri de acces suplimentare către localitățile din preajmă care vor permite în viitor fluidizarea traficului în zonă și evitarea ambuteiajelor în orele de vârf. Până atunci, se circulă doar pe segmentul de pod, dat în exploatare recent, care are doar trei benzi.
În timp ce unii șoferi înțeleg necesitatea acestor lucrări, alții declară că reamenajarea decurge prea lent, iar din aceste considerente se pierde prea mult timp în ambuteiaje.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 175 milioane de lei. Banii sunt alocați din mijloacele Fondului Rutier.
Exclusiv TV
