Comisia Europeană a aprobat pe 2 mai suspendarea temporară a importurilor pentru patru tipuri de produse cerealiere ucrainene în Polonia, România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria. Decizia vine după ce aceste țări au impus o serie de restricții pentru importurilor de grâu, porumb, rapiță și semnițe de floare soarelui din Ucraina. O solicitare similară din partea agricultorilor a fost înaintată autorităților și în Republica Moldova. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare promite să se alinieze restricțiilor impuse în Uniunea Europeană.
Decizia țărilor comunitare vine în urma multiplelor plângeri ale fermierilor din Polonia, România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria, care susțin că intrările masive de cereale din Ucraina, care sunt scutite de taxe ar fi distorsionat profund piețele și i-au adus în pragul familentului. Pe lângă restricțiile acceptate de Comisia Europeană s-a decis și alocarea compensațiilor suplimentare pentru fermierii afectați de prăbușirea prețurilor la cereale și oleaginoase în valoare totală de 100 de milioane de euro. Cu o plângere similară au venit și agricultorii din Republica Moldova. Asociația "Forța Fermierilor", cere autorităților să adopte măsuri similare urgente pentru a nu admite un import abundent și necontrolat de materie primă din Ucraina și pentru a preveni o eventuală lipsă de spațiu pentru depozitare în preajma recoltei, ceea ce ar putea duce la o scădere și mai mare a prețurilor în sectorul agricol.
ALEXANDRU SLUSARI , președintele Asociației ”Forța Fermierilor”: Dacă în aceeași zi Moldova nu va interzice importul cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina, dezastrul complet în sectorul agrar este inevitabil. Moldova trebuie să fie acum pragmatică și solidară cu țările UE din Europa din Est, care au înțeles că falimentul producătorilor agricoli autohtoni și dezastrul în localitățile rurale nu vor ajuta cu nimic Ucrainei. Ba din contra, destabilizarea economică va provoca mai multe tulburări sociale și politice. Pentru Moldova, care se află într-o situație mult mai șubredă, astfel de destabilizări vor genera riscuri duble, de care evident vor încerca să profite grupările politico-criminale, conectate la Kremlin.
Subiectul a fost discutat, astăzi, în cadrul unei întrevederi ai membrilor Asociației cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Oficialul a dat asigurări că fermierii din Republica Moldova vor fi protejați de astfel de pericole. Aceleași declarație a fost făcută de vicepremier o zi mai devreme în cadrul emisiunii ”Dialog Sincer” de la Exclusiv TV.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Indrustiei Alimentare: Vorbim despre floarea soarelui, grâu, porumb, rapiță, la import în statele care sunt în imediara vecinătate sau au fost ca și destinația acelor mai multe importuri din cadrul Uniunii Europene. Noi, evident, moment în care se vor lua aceste decizii la nivel de Uniunea Europeană, vom face o analiză, noi o avem practic analiza făcută, și vom lua măsurile identice ca să ne protejăm producătorii noștri autohtoni. ”
Ministrul Vladimir Bolea susține că Republica Moldova este mai puțin afectată de importurile agricole din Ucraina, deoarece în țara noastră sunt livrate doar semințe de floarea soarelui.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Indrustiei Alimentare: ”Să știți că noi în Republica Moldova nu am avut importuri de grâu și porumb, noi nu am fost afectați de importurile de acest tip. Noi am importat un pic mai mult floarea soarelui din Ucraina. În rest problema este că prețurile sunt influențate evident de supraoferta din partea Ucrainei pe piața din Uniunea Europeană, unde și noi exportăm aproape 30% din cerealele noastre. ”
Chiar dacă mai multe țări se opun importului de cereale din Ucraina din cauza prețurilor mici pe care le oferă, pentru că afectează producătorii locali, Vladimir Bolea spune că acest lucru a scăpat Uniunea Europeană de la o potențială criză în segmentul agroalimentar.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Indrustiei Alimentare: ”Dacă nu era producția care venea din Ucraina, eu am ferma convingere că erau majorări în lanț și la producțiile agroalimentare.”
Măsurile adoptate de Comisia Europeană au intrat în vigoare la 2 mai și sunt valabile până la 5 iunie curent atunci când expiră valabilitatea Regulamentului 870 privind măsurile de liberalizare temporară a comerțului între Uniunea Europeană și Ucraina, care urmează a fi rediscutat și modificat în interiorul blocuui comunitar și ţările interesate, care sunt afectate. De asemenea urmează să fie instituite reguli comune pentru protejarea pieţii de importurile din Ucraina.
Exclusiv TV
