Ulcioare și oale din lut, catrințe, ii și broboade de peste 160 de ani. Toate au putut fi admirate la Târgul Meșterilor Populari, care s-a desfășurat timp de trei zile în centrul Capitalei. Evenimentul a atras sute de vizitatori, care au apreciat lucrările celor aproape 50 de meșteri artizani din întreaga țară, dar și din România. Oamenii spun că apreciază lucrările confecționate manual și că le procură de fiecare dată când au ocazia.
Raisa Lungu a venit la târgul meșterilor populari cu traiste, catrințe, covoare, toate brodate cu multă dragoste și răbdare. S-a născut într-o familie de țesătoare, așa că de mică știe să mânuiască acul și ața.
RAISA LUNGU, meșter popular: ”Tot ce vedeți este făcut de mâna mea și am venit cu mare drag la târg, pentru că suntem meșteri populari și vrem să mai vindem câte ceva, să facem și pentru alte lucruri. Iată, așa un fel de drumușoare am vândut de Florii pentru coșul de sfințit pasca, dar acestea se aștern și pe o masă și se pune o vază de flori. Catrințele sunt și de 800, 700, 500. Brâiele - 100, 150, care sunt mai mari, pentru bărbați - 300.”
Femeia brodează și cămăși tradiționale. Unele au fost donate Muzeului de Istorie și Etnografie, iar acum le face doar pentru membrii familiei.
RAISA LUNGU, meșter popular: ”Aceasta este o cămașă tradițională cu altiță, în creț și râuri. Aici, pe piept, este semnul crucii. Eu la toate iile fac pe mijloc semnul crucii. Asta se numește broderie în butuci. Iată, ei de aici paralel și numeri două fire și iar două fire de aici, de sus.”
RAISA LUNGU, meșter popular: ”Șalincele sunt foarte vechi, de la mamuca Vârvara de acasă, că așa îi ziceam. Acum se zic bunele, atunci mămuca, peste vreo 160 de ani. Asta are 90 și ceva de ani de la mama de de acasă. Șalinci negre, asta este de lână, dar asta este din crepdeșin, cu țărțămuri de mătase. Le-am scos la vânzare, că nu știu ce să mai facem cu ele, le-am păstrat.”
Iar Marcela Panțîr a venit din localitatea Iurceni, raionul Nisporeni, cu oale, ulcioare și gavanoase modelate din lut. Le confecționează împreună cu soțul ei, care a moștenit această îndeletnicire de la bunici. Soții își vând articolele în mare parte la exopoziții și târguri.
MARCELA PANȚÎR, meșter popular: ”Am venit la expoziție cu ulcioare, căni, gavanoase, oale pentru sarmale și forme de copt găină. Totul este lucrat manual, făcut pe roata olarului. Să-l rotească la roată, e repejor, dar problema este după, până la urmă, până se usucă, până se face ornament, durează două-trei săptămâni.”
O altă atracție a târgului au fost accesoriile confecționate manual.
EUGENIA TURKINA, meșter popular: ”Asortez culorile, pentru a face combinații interesante. Avem și albe, pentru cununii. Le procură miresele. La nuntă se privește foarte bine. Toată lucrarea este brodată cu croșeta, din diverse materiale. Aici sunt mărgele și cioburi de pietre naturale. Am lucrat o zi, două, costă 350-400 de lei.”
Târgu a fost vizitat de sute de oameni în week end. Și astăzi, datorită faptului că a fost zi liberă, curioși au fost mulți pe la tarabele meșterilor. Oamenii spun că au cumpărat de aici obiecte pe care nu le găseau în altă parte. Târgul Meșterilor Populari a fost organziat de Uniunea meșterilor Populari din Moldova”, în perioada 29 aprilie-1 mai, în scuarul Catedralei Mitropolitane ”Nașterea Domnului”.
Exclusiv TV
