Crește exportul produselor moldovenești în România

24.03.2023, 16:34
Exportul produselor moldovenești în România au depășit suma record de un miliard de euro. Declarația a fost făcută de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, la o emisiune de la un post privat de televiziune. El a mai subliniat că, în același timp, exporturile spre CSI au înregistrat o scădere cu 30 la suă, iar continuarea războiului din Ucraina va diminua și mai mult cifra de export.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a menționat că România rămâne principalul partener comercial al țării, mai ales după războiul din Ucraina, când cifra exporturilor pe piața CSI s-a prăbușit.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: În 2021 am avut un export de 800 de milioane și noi am depășit miliardul. CSI a ajuns la 240 de milioane de dolari per total cu scădere anuală de 25-30 procente, cifra de afaceri pe segmentul de export și noi suntem într-o continuă scădere a cifrei de export pe piețele din Est. Ele se datorează, în primul rând, logisticii extraordinar de complicate și foarte și foarte scumpe. Polonia a blocat hotarul cu Belarus, nu se permite trecerea din Polonia în Belarus, pentru transportatori de oriunde și asta a scumpit cu câteva mii transportul, ca să intri în zona CSI-ului prin țările baltice.

Oficialul a mai declarat că războiul a distrus mai multe zone agricole din Ucraina, iar Moldova a început să exporte legume în țara vecină, deși până la război era tradițional o țară importatoare de legume. În context, pentru a-și crește potențialul pe piețele externe, autoritățile centrale își propun extinderea acesteia prin promovarea produselor moldovenești, a declarat Vladimir Bolea.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: Acum toată economia se orientează spre România, suntem în discuții cu Agenția de Investiții, Camera de Comerț din Republica Moldova și cea din România pentru crearea unor expoziții ”Fabricat în Moldova”. Sunt unele expoziții gratuite pentru micii producători din Republica Moldova și avem foarte mulți, de o calitate deosebită. Încercăm acum să promovăm, pentru că potențialul de consum și de achiziții pe piața românească este unul foarte mare.

Pentru promovarea produselor noastre pe piața românească, producătorii sunt invitați să participe la expoziția ”Republica Moldova Prezintă”, organizată în mai la Cluj-Napoca și în iunie la Brașov. Cererile de participare vor fi primite până în 30 aprilie 2023.

Exclusiv TV