Procurorii anticorupție avansează rapid pe dosarele finanțării ilegale a fostului partid ”Șor”, declarat neconstituțional. Până la sfârșitul anului, peste 50 de persoane, care au statut de învinuit în cadrul acestor scheme, ar putea ajunge pe banca acuzaților. Declarația a fost făcută de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în cadrul unei emisiuni televizate.
Potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, dosarul finanțării ilegale a fostului partid ”Șor”, declarat în afara legii printr-o decizie a Curții Constituționale, este unul voluminos, dar procurorii avansează destul de rapid, fiind audiați zeci de martori. Pe lângă deputata Marina Tauber, care ar fi ”capul” schemei infracționale, sunt investigați și alți zeci de complici.
VERONICA DRAGALIN, șefa Procuraturii Anticorupție: ”Primul dosar care a fost trimis în judecată în privința Marinei Tauber și partidul politic ”Șor” , persoană juridică, a fost primul trimis în judecată și e cel mai avansat. Sunt audiați martori. Avem ședințe destul de des, chiar una sau două pe săptămână. Înțeleg că lucrurile merg destul de repede, dar este și un dosar voluminos pentru că noi am trimis în judecată toate episoadele și au fost incriminate anume Marinei Tauber ca conducătoare a acestei scheme.”
Până acum au fost trimise în judecată dosarele a trei persoane implicate în schema infracțională, printre care se numără și guvernatoarea regiunii găgăuze, Evghenia Guțul. Dragalin susține că mai sunt implicate și alte peste 50 de persoane, care au statut de învinuit și până la sfârșitul anului, dosarele intentate pe numele lor ar urma să ajungă pe masa judecătorilor.
VERONICA DRAGALIN, șefa Procuraturii Anticorupție: ”A fost trimis săptămâna trecută cauza penală în privința Evgheniei Guțul și încă o persoană din fostul partid politic ”Șor”. Procurorii și ofițerii lucrează în continuare și o să trimită, noi sperăm, în următoarele câteva luni, până la sfârșitul anului, toate persoanele în privința cărora sunt suficiente probe. Noi avem peste 50 de persoane cu statut de învinuit.”
Amintim că în vara anului trecut, Procuratura Anticorupție a anunțat că dosarul finanțării ilegale a Partidului „Șor”, pornit împotriva Marinei Tauber și a partidului „Șor”, declarat neconstituțional, a fost trimis în instanța de judecată. Potrivit procurorilor, Marina Tauber, în scopuri electorale, a recepționat de la grupul criminal organizat condus de fostul deputat Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, mijloace bănești în sumă de aproape 10 milioane de lei, dintre care peste 740 de mii de lei i-ar fi introdus fals în formularele de donații din numele a 104 persoane fizice. De asemenea, Tauber mai este învinuită că fiind vicepreședintă a partidului „Șor”, a acceptat cu bună știință finanțarea formațiunii cu peste 195 de milioane de lei din partea aceluiași grup criminal organizat. Și în cazul Evgheniei Guțul, procurorii au constat că în perioada 2019–2022, fiind secretară în cadrul unui departament al fostului Partid Şor „a fost activ implicată în activitate de introducere sistematică a mijloacelor financiare necontabilizate în Moldova, parvenite din partea unui grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă”. Pe un alt capăt de acuzare, Guțul este învinuită ca fiind responsabilă de remunerarea participanților la protestele organizate de partid, astfel acceptând finanțarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat în sumă totală de 42, 5 mln lei. Precizăm că și Tauber și Guțul au declarat în repetate rânduri că dosarele intentate pe numele acestora sunt o comandă politică. De altă parte, politicianul fugar, Ilan Șor, a recunoscut că a trimis în țară bani pentru participanții protestelor organizate de formațiunea sa. Potrivit lui, banii au fost cheltuiți pentru achitarea biletelor de drum, dar și a prânzurilor celor care au participat la acțiunile stradale.
Exclusiv TV

