Pe finalul sezonului de încălzire, furnizorii de energie termică din Chișinău și Bălți solicită reducerea tarifelor pentru căldură. Cele două companii au depus solicitările la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, după ce regulatorul a decis în această săptămână și mișcorarea cu 19,9 la sută a tarifului la gazelele naturale.
Hotărârea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică privind reducerea tarifelor la gazelle naturale a fost publicată în Monitorul Oficial. Astfel, din 23 februarie, consumatorii casnici vor achita un tariff cu 19,9 la sută mai mic pentru hidrocarbură, sau 14 lei și 47 de bani pentru un metru cub, cu taxa pe valoare adăugată inclusă.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: „Odată cu scăderea prețurilor reglementate la gaze, veți vedea că vor urma și decizii cu privire la modificarea prețurilor la energie termică, electrică. Prețurile pe piața internațională merg în jos. Noi suntem pozitivi visavis de evoluția piețelor internaționale și pornind de la prognozele prețurilor pe acest an, cred că ne putem asuma o reducere a prețurilor.”
La trei zile distanță după decizia ANRE, întreprinderile Termoelectrica și RED Nord, care asigură consumatorii din municipiile Chișinău și Bălți cu energie termică, au cerut refizuirea tarifelor pentru căldură. Pentru locuitorii Capitalei, furnizorul solicită un tarif de 2.442 de lei pentru o gigacalorie, cu 332 de lei mai puțin decât tariful actual. În municipiul Bălți, consumatorii ar putea achita 2.818 lei pentru o gigacalorie, sau cu 397 de lei mai puțin decât în prezent. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică nu a anunțat când vor fi examinate solicitările celor două întreprinderi energetice.
Exclusiv TV
