Uniunea Europeană vine în ajutorul Slovenia, devastată de inundaţii

10.08.2023, 18:07
Uniunea Europeană vine în ajutorul Slovenia, devastată de inundaţii istorice legate de încălzirea climatică. Țara va primi 400 de milioane de euro, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, aflată în vizită în zona afectată, descrisă de salvatorii ca fiind “de proporţii biblice". Ploile torențiale din ultima săptămână i-au lăsat pe localnici fără apă potabilă și energie electrică. În ajutorul sinistraților au venit salvatori și militari.

Două treimi din ţara alpină cu 2 milioane de locuitori au fost lovite săptămâna trecută de inundaţii soldate cu şase morţi. Operaţiunile de căutare și remedere a situației continuă, iar guvernul sloven estimează că pagubele s-ar putea ridica la miliarde de euro. În timpul vizitei sale în zona afectată de inundații din Slovenia, preşedinta Comisiei Europene Von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană va fi alături de cei care au nevoie de ajutor în acestă perioadă complicată.

URSULA VON DER LEYEN, preşedinta Comisiei Europene: Am venit astăzi aici pentru a arăta poporului sloven că, Europe este alături de ei. Am fost alături de voi în primele zile cu materialele care au fost necesare, poduri mobile, escavatoare, echipă tehnică și desigur că, vor rămâne aprope de voi atât timp cât va mai fi necesar. A fost impresionant să văd contribuția voluntarilor din statele membre, pe care i-am întrâlnit - francez, german, austriac, croat. Am discutat astăzi cu prim-ministrul un pachet din trei componente pentru necesitățile imediate, dar și pe termen mediu și lung. Trebuie făcute multe investiții pentru reabilitarea acestei țări. Pachetul constă în primul rând dintr-un fond de solidaritate și aici vom face accesibile 400 de milioane de euro. 100 de milioane vor fi oferite anul acesta, în timp ce 300 de milioane - anul viitor.

De asemenea, Slovenia va putea solicita 2,7 miliarde de euro din fondul european „Next Generation”. Alte 3,3 miliarde de euro vor fi reorientate din fondul de coeziune, deja programate până în 2027, a menționat şefa executivului european. Recentele inundaţii au fost calificate de premierul sloven Robert Golob, ca fiind „cea mai gravă catastrofă naturală” de la independenţa din 1991. Zeci de mii de case au fost inundate şi mii de familii disperate se întreabă cum vor supravieţui în săptămânile şi lunile următoare.

Agenţia de Mediu din Slovenia a emis un cod roşu de inundaţii care vizează un teritoriu extins. Potrivit meteorologilor sloveni, ploile torenţiale, aşteptate să se extindă în ţările vecine Croaţia şi Bosnia, vor continua să cadă pentru cel puţin încă 24 de ore.

Exclusiv TV