Programul Export Missions a fost lansat: 55 de companii vor beneficia de misiuni de afaceri pentru diversificarea exporturilor

10.08.2023, 15:02
Antreprenorii Moldoveni vor învăța cum să exporte produse peste Prut. În acest sens, Agenția de Investiții și Proiectul Competitivitatea Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii, susținut de Banca Mondiala, a lansat programul Export Missions România. Iniţiativa își propune să sprijine dezvoltarea și expansiunea companiilor locale pe piețele internaționale. Astfel, platformă strategică va încuraja colaborarea între mediul de afaceri, experți în comerț internațional și instituții guvernamentale.

Potrvit directorul interimar al Agenției de Investiții, Ion Iordachi, 55 de companii din Republica Moldova au fost incluse în programul Export Missions România, o platformă strategică menită să încurajeze colaborarea între mediul de afaceri, experți în comerț internațional și instituții guvernamentale din ambele țări.

ION IORDACHE, directorul interimar al Agenției de Investiții: Am simplificat un pic procedura ca producătorii care-și doresc pentru prima dată să facă export să fie eligibili în această competiție. Mai mult decât atât, a fost inclus și sectorul servicii fiind că noi suntem generatori de exporturi de servicii și România este o piață-țintă pentru noi în aceste servicii. Respectiv, va fi pentru prima dată când sectorul de servicii va fi pe lista de sectoare eligibile. Ne dorim, de fapt, ca agenți economici din toate sectoarele enumerate să fie cumva grupate ca efectul de promovare să fie cât mai țintit și mai amplificat.

Ediția 2023 a programului va fi dedicată țării vecine, România. Pe parcurs piețele de export vor fi diversificate.

AURELIU CASIAN, directorul Unității de Implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității: Misiunile de export au scop de a extinde piața de desfacere. În proiect sunt preconizate resurse pentru următorii patru ani, inclusiv pentru 2023, pentru a organiza patru misiuni de export. În jur de 240 de agenți economici vor benficia în țări diferite, prima țintă este România, ulterior împreună cu colegii de la agenție și minister vom decide care sunt următoarele piețe.

Secretarul de Stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Viorel Garaz, a precizat că Republica Moldova și România au o balanță de plăți aproape egală, fapt ce argumentează o cooperare economică eficientă și armonioasă pe viitor.

VIOREL GARAZ, secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării: Prin acțiunile pe care noi le inițiem împreună cu colegii de la Agenția de Investiții noi vom reuși să echilibrăm sau poate să creăm o balanță de plăți în favoarea Republicii Moldova. Aceasta pentru că noi vom atrage în această misiune mai multe industrii, și nu vorbim doar despre industrii tradiționale a vinului sau a fructelor, dar vorbim și despre inginerie, medicamente, textile, metale și multe altele.

Dosarele de participare la program pot fi depuse până pe data de 5 septembrie. Programul prevede identificarea partenerilor de afaceri relevanți pe piețele-țintă și organizarea sesiunilor bilaterale (B2B) individuale pentru contractarea livrărilor. Programul Export Missions este implementat de Agenția de Investiții în parteneriat cu Proiectul Competitivitatea Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii susținut de Banca Mondială.

Exclusiv TV