Premieră palpitantă la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din capitală. Spectatorii sunt așteptați, în zilele de 29 și 30 iunie, la spectacolului ”Domnișoara Iulia”, o adaptare după cunoscutul scenariu scris în 1888 de dramaturgul suedez August Strindberg. Spectacolul în regia Luminiței Țîcu aduce în scenă problema diferenței dintre clase, a egalității dintre sexe, a constrângerilor și presiunilor sociale, capabile să distrugă destine.
Emoții mari la teatrul ”Mihai Eminescu”, care vine mâine în fața publicului cu noua piesă ”Domnișoara Iulia”. Potrivit regizoarei Luminița Țîcu, publicul este așteptat pentru a descoperi intensitatea dură a unei drame umane. În spectacol sunt implicate trei personaje și câteva idei de bază care vor umple tot spațiul. O istorie în care puternicul îl anihilează pe cel slab, iar stăpâna este împinsă spre pieire de către servitorul său.
LUMINIȚA ȚÎCU, regizoarea spectacolului ”Domnișoara Iulia”: Acțiunea are loc în noaptea de Sânziene, în casa contelui, și în această noapte, în această sărbătoare, fiica contelui hotărăște să rămână acasă și să nu plece cu tatăl său la rude, să rămână acasă cu oamenii de rând, cu servitorii săi. Iată, în spectacol vom vedea ce se întâmplă, atunci când oamenii de rang înalt, vorba spectacolului, rămân să stea cu cei de rând.
Actorii încadrați în noul spectacol au trecut printr-o repetiție generală și așteaptă cu mari emoții spectatorii. Ei promit trăiri puternice, rolurile lor fiind complexe, menite să transmită celor din sală un mesaj emoțional.
CORINA ROTARU, actrița Teatrului Național ”Mihai Eminescu”: Eu joc rolul domnișoarei Iulia. O fată de 25 de ani, o aristocrată, tatăl său fiind conte, iar mama a decedat din cauza unei boli, dar motivul mamei și simbolul mamei este permanent în piesă, pentru că păcatele mamei se transmit la ea suferă acest purgatoriu.
ALEXANDRU PLEȘCA, actorul Teatrului Național ”Mihai Eminescu”: În acest spectacol eu interpretez rolul lui Jean. Este vorba de un lacheu, un valet în casa unui conte care, pot să zic așa, are o relație cu fiica domnului conte. Din punctul meu de vedere, acest spectacol, care va avea loc, va fi o lecție foarte bună pentru multe domnișoare, care într-un fel își încep relația cu un băiat.
Premiera va fi jucată pe 29 iunie la ora 18:30, iar prețul unui bilet este de 150 de lei.
Exclusiv TV
