Au început examenele de absolvire a gimnaziului

5.06.2023, 10:23
În perioada 5-15 iunie curent, circa 30 mii de elevi vor susține examenele naționale de absolvire a gimnaziului.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, astăzi are loc examenul la limba și literatura română pentru alolingvi, la care participă 5 406 elevi, aceasta fiind prima probă din sesiunea din anul curent.

Joi, 8 iunie, va avea loc examenul la matematică, la care vor participa 29 553 de elevi din 1073 de instituții de învățământ. Luni, 12 iunie, elevii vor susține examenul la limba de instruire. La examenul la limba și literatura română vor participa 24 007 de elevi, iar examenul la limba și literatura rusă va fi organizat pentru 5 388 de elevi. Sesiunea pentru absolvenții de gimnaziu se va încheia cu examenul la istoria românilor și universală, care va avea loc pe data de 15 iunie.

Testele de examen vor fi verificate în perioada 6-21 iunie de către Comisiile Raionale/Municipale de Evaluare. Rezultatele vor fi afișate la data de 22 iunie în fiecare instituție de învățământ, în care s-au desfășurat examenele. Elevii pot depune cerere de examinare a contestației la instituția de învățământ, la data de 22 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 26 iunie.

moldpres.md