Peste două mii de persoane s-au înregistrat la Programul național privind învățarea limbii române

11.05.2023, 14:29
Peste două mii de persoane s-au înregistrat în ultima săptămână la Programul național privind învățarea limbii române, lansat de Guvernul de la Chișinău. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală în ședința Parlamentului. În context, deputatul din majoritatea parlamentară, Radu Marian și-a îndemnat colegii să se înregistreze la lecțiile oferite gratuit de stat, însă a rămas fără răspuns din partea adresaților.

Programul național privind învățarea limbii române a fost lansat de ministerul Educației și Cercetării pe data de 5 mai. Acesta s-a dovedit a fi așteptat de cei care vor să cunoască limba țării.

ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Educației și Cercetării: Deja avem peste două mii de persoane care s-au înscris pentru aceste cursuri, ceea ce ne bucură foarte mult. Programul prevede atât cursuri gratuite pentru populația adultă, cât și mai multe activități care vin să îmbunătățească procesul de instruire pentru cunoașterea limbii române în instituțiile de învățământ general.

Ministrul Topală susține că Guvernul nu se va opri doar la acest program. Noul Cod al Educației, discutat în prima lectură în Parlament, prevede mai multe programe pentru a aduce limba română mai aproape de alolingvi.

ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Educației și Cercetării: Vom elabora noi planuri de studii și vom face posibil ca mai multe discipline în instituțiile cu predare în altă limbă decât cea română, să fie predate în limba română, ceea ce va facilita cunoașterea și înțelegerea mai rapidă și posesia limbii vorbite și scrise de către elevi.

În această ordine de idei, deputatul fracțiunii PAS, Radu Marian, și-a îndemnat colegii care nu cunosc limba română, să aplice la cursuri.

RADU MARIAN, deputatul fracțiunii PAS: Aș vrea să îndemn și colegii din Parlament, care poate nu cunosc la fel de bine limba română să se înscrie. Cursurile sunt gratuite. Sunt mai mulți colegi aici, ar fi bine, cred că ar fi util.

Îndemnul a fost pentru opoziția parlamentară, din care fac parte mai mulți reprezentanți ai minorităților naționale, însă care l-a lăsat pe parlamentar fără un răspuns. Programul național de învățare a limbii române este destinat atât tinerilor, cât și adulților. Înscrierea la cursuri are loc în perioada 5-26 mai 2023 prin completarea unui formular online, care poat efi depus pe siteul ctice.md. Perioada estimată pentru desfășurarea cursurilor în anul curent este mai – decembrie 2023. Cursurile vor fi organizate atât cu prezență fizică, cât și online, iar persoanele selectate vor beneficia de ore gratuite, cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat.

Exclusiv TV