Un elev din Franța a împușcat un profesor și un director

Ieri, 17:08
Atac armat la o școală din Franța. Un elev de 14 ani a deschis mai multe focuri în interiorul instituției, împușcând directorul instituției și un profesor. Victimele au fost transportate la spital și se află în afara oricărui pericol. Adolescentul a fost reținut de poliție, iar cazul de investighează.

Incidentul a avut loc luni dimineață într-o școală din Aubagne, lângă Marsilia. Un elev de 14 ani ar fi introdus pușca de vânătoare în unitatea de învățământ într-o husă de chitară, reușind să trească controlul de securitate. Suspectul a tras mai multe focuri în interioriul școlii, rănind trei persoane, printre care directorul instituției și un profesor de 37 de ani. Părinții au venit în grabă să-și vadă copiii în siguranță și să-i calmeze.

Primarul orașului Aubagne a precizat că elevilor li se oferă consiliere psihologică. În acest moment, motivul atacului nu este cunoscut, însă are loc pe fondul protestelor violente în Franța, din ultima perioadă, declanșate de nemulțumiri privind condițiile din sistemul de educație. Adolescentul a fost reținut, iar procurorii au deschis o anchetă pentru tentativă de asasinat.

Între timp, protestele elevilor în Franța continuă și astăzi. Ministerul Educației anunță că 130 de licee sunt închise, iar mii de elevi sunt așteptați în stradă. Adolescenții din Franța protestează împotriva lipsei de resurse din sistemul de învățământ și cer condiții mai bune în școli. Mișcarea s-a extins la nivel național, iar revendicările vizează atât finanțarea educației, cât și modul în care sunt organizați anii de studiu.

Guvernul a anunțat deja un plan de angajare a 3.000 de profesori calificați, însă reprezentanții elevilor spun că vor continua mobilizarea pentru măsuri concrete.

Exclusiv TV