Protestul judecătorilor a avut loc cu un singur reprezentant

Ieri, 14:51
Protestul magistraților cu un singur judecător. Anunțat de săptămâna trecută pentru astăzi, protestul magistraților din fața Parlamentului a avut loc cu un singur reprezentant al breselei. Judecătorul venit a declarat, în numele colegilor săi că, nu este de acord cu noua formulă de calculare a salariilor în ramură. Protestul a fost susținut de mai mulți civili, care au cerut dreptate pentru justiție.

La protestul anunțat de Asociația Judecătorilor în fața Parlamentului a venit o singură magistrată. Este vorba despre Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și președinta Asociației „Vocea Justiției”.

MARINA RUSU, judecătoare: „Eu am venit aici pentru a menține acel dialog, inclusiv cu voi, pentru că chiar dacă ajungeți la instanțe, nu puteți discuta cu judecătorul dacă el are ședințe, dar ei, acum, în prima parte a zilei au ședințe. Eu am venit aici doar din cauză că activez în a doua parte a zilei."

Potrivit ei, judecătorii ar fi nemulțumiți de modul în care ar urma să fie calculate salariile. Deși proiectul prevede trecerea la o clasă de salarizare mai înaltă, coeficientul folosit pentru calcularea salariului ar urma să scadă. Magistrata insistă că, în baza noii formule un judecător cu o vechime de până la opt ani ar urma să primească în plus aproximativ 560 de lei. Aceștia consideră că majorarea este prea mică în raport cu responsabilitatea pe care o au.

MARINA RUSU, judecătoare: „Eu am posibilitatea să fac asta, să plec în alt sistem în care să nu am 200, 300 sau 1000 de dosare și să am această responsabilitate. Pot să mă duc în avocatură, consultanță și să am mai puține dosare, iar pe fiecare dosar să iau 20 de mii de lei, cum iau avocații. Problema e că dacă salariul e atât de mic, comparativ cu alte sectoare unde poate activa un jurist cu experiență, asta înseamnă că ei migrează în aceste domenii și sistemul de justiție rămâne fără judecători.”

O săptămână mai devreme, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman, a accentuat că, majorarea salarială în domeniul justiției va fi de peste 1900 de lei pentru un magistrat începător și nu de 560 de lei, așa cum s-a vehiculat anterior. Chiar și așa protestatara Marina Rusu crede că, pentru a reduce riscul corupției și a menține oamenii în sistem, este nevoie de o remunerație mai mare decât cele aproximativ 27 de lei primite de un judecător începător.

MARINA RUSU, judecătoare: „Dacă noi lăsăm salariile cum sunt, peste 2,3,4 ani, noi o să rămânem fără judecători și nu o să vină alții în loc.
Ce ține de grefieri și asistenți, situația e încă mai grea, pentru că grefierul primește 8 mii de lei, asistenul 12 mii de lei. Aici tot vorbim de persoane cu studii juridice, de persoane cu experiență care mâine, poimâine o să plece. Ei deja, majoritatea, spun că nu fac față majorărilor.”

Protestul magistratei a fost susținut de câteva persoane, care au recunoscut că nu sunt din sistem, dar au cerut dreptate pentru justiție. În același timp, protestul a atras și atenția trecătorilor, unii dintre care nu sunt de acord cu solicitările magistraților. Aceștia spun că justițiarii trebuie să demonstreze mai întâi că își merită salariile și să țină cont de veniturile celorlalți angajați.

Acțiunea stradală, potrivit Marinei Rusu, va continua cu o grevă japoneză la locul de muncă în următoarele 30 de zile. Această însă nu a fost autorizată de Consiliul Superior al Magistraturii, așa cum prevede legislația.

SERGIU CARAMAN, președintele CSM: "Noi insistăm că dreptul judecătorul de a-și exprima nemulțumirea și de a insista pe îmbunătățirea condițiilor în care își exercită funcția, trebuie respectate, însă exercitatea atribuțiilor judecătorești trebuie să rămână în limitele Constituției și ale legii. Constituția RM interzice expres dreptul judecătorilor la grevă, CC a confirmat legalitatea acestei prevederi, prin urmare CSM nu poate susține, autoriza sau legitima o grevă care presupune și sistarea judecării cauzelor".

Amintim că, anterior, ministra Finanțelor, Victoria Belous, spunea că înțelege solicitările din justiție, însă a precizat că posibilitățile de majorare a salariilor sunt limitate de veniturile bugetare.

Până la adoptarea legii salarizării, Consiliul Superior al Magistraturii urmează să poarte negocieri și discuții cu reprezentanții Guvernului și Parlamentului pe subiectul salarizării în domeniul justiției.

Exclusiv TV