131 de participanți la Marea Dictare Națională din 31 august, au obținut note de „9” și „10”. Câștigătorii au fost premiați cu vouchere, cărți și alte cadouri pentru performanțele obținute. Ministerul Educației și Cercetării promite să continue această tradiție frumoasă de a celebra limba română.
Din numărul total al premianților Marii Dictări Naționale, 26 au obținut nota „10”, iar 105 - nota „9”. Participanții cu nota „10” au primit câte un abonament pentru activități sportive, un set de cărți, un voucher în valoare de 1.000 de lei pentru procurarea cărților, o baterie externă și o invitație pentru două persoane la Teatrul „Luceafărul”. Premiații s-au declarat mândri de rezultatele obținute, prin care au demonstrat odată în plus dragostea față de limba pe care o vorbesc.
EA: "Am marele noroc să fiu născută chiar pe 31 august, de ziua Limbii Române. Este al doilea an în care particip. Primul an a fost cu un rezultat mai modest, aveam emoții, probabil. Și acum, când am participat a doua oară, am rămas uimită. Știam că cunosc limba română, o vorbesc, pentru că am o experiență de 16 ani în radio, mai nou sunt și profesoară și imi place, pentru că zi de zi cultiv dragostea față de limba română".
Cei care au luat nota „9” au primit câte un voucher de 100 de lei pentru cărți, o baterie externă și o invitație pentru două persoane la teatru. Printre câștigătorii ediției din acest an s-au numărat și moldoveni veniți din diasporă.
Ceremonia a avut loc la Teatrul Republican „Luceafărul”. Evenimentul a inclus și spectacolul „Testamentul” de Gheorghe Urschi. Participanții au avut astfel ocazia să urmărească pe scenă opera din care a fost selectat fragmentul adaptat pentru dictarea din acest an.
Cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale a fost organizată pe 31 august, cu ocazia Zilei Limbii Române, și a reunit aproape 3.500 de persoane la Chișinău și în 16 raioane ale țării. Pentru prima dată, la dictare au participat și persoane cu deficiențe de vedere, pentru care MEC a asigurat spațiul și materialele adaptate necesare. Lucrările participanților au fost evaluate de o comisie specială constituită de minister.
Lansată de Ministerul Educației și Cercetării în 2023 și organizată sub egida Președinției Republicii Moldova, Marea Dictare Națională promovează cunoașterea limbii române și învățarea la orice vârstă.
Exclusiv TV

