Opt pretendenți vor lupta pentru fotoliul de bașcan în Găgăuzia

Ieri, 14:31
Opt candidați și-au anunțat intenția de a lupta pentru fotoliul de bașcan al autonomiei găgăuze, iar alții aproximativ 140 vor să candideze pentru un loc în Adunarea Populară. Dintre partidele parlamentare, socialiștii și Mișcarea Alternativa Națională s-au angajat în lupta electorală din regiune.

Consiliul Electoral regional a finalizat, pe 6 octombrie, recepționarea cererilor de intenție pentru participarea la alegerile duble din noiembrie. Astfel, pentru funcția de guvernator al autonomiei găgăuze intenționează să lupte opt candidați. Din numărul total, trei au primit deja statutul de candidat. Este vorba despre fostul deputat Fiodor Gagauz, care va fi susținut în această cursă de Partidul Socialiștilor. Precum și de Alexandru Stoianoglo și Cornel Dudnic, care intenționează să candideze independent.

În același timp, alți cinci pretendenți urmează să prezinte semnăturile din partea susținătorilor pentru a fi acceptați în cursă. Este vorba despre fosta deputată socialistă în două mandate, Ivanna Köksal, care a fost nominalizată de un grup de cetățeni. Pentru funcția de bașcan intenționează să mai lupte Ivan Kîlcic, nominalizat de Partidul Popular Găgăuz și Piotr Vlah, desemnat de „Noua Opțiune Istorică”. De asemenea, în ultima zi, dosarele au fost depuse de candidații independenți Oleg Garizan, fost deputat comunist și Serghei Anastasov – primar de Comrat.

Organul electoral din Găgăuzia trebuie să verifice actele în termen de șapte zile de la recepționare și să decidă dacă înregistrează candidații în privința cărora nu există încă decizii. De menționat că dintre cele șase partide parlamentare, doar socialiștii intenționează să lupte pentru funcția de bașcan al regiunii regiunii găgăuze. Formațiunea are și 23 de candidați pentru Adunarea Populară, din totalul celor 138 de candidați desemnați. Printre formațiunile care vor participa la scrutin se mai numără Partidul Popular Găgăuz cu 9 candidați, Alianța MOLDOVENII – cu 7 candidați, Partidul Pentru Țară și Mișcarea Alternativa Națională, care au câte doi candidați, în cele 35 de circumscripții electorale.

Alți 95 de candidați din numărul total de 138 înregistrați sunt independenți. În cursa pentru mandatele de deputat în Adunarea Populară sunt 23 de femei și 115 bărbați. Până acum, 34 de dosare au fost examinate și aprobate de organele electorale. Celelalte sunt încă în proces de verificare, iar decizia privind înregistrarea candidaților trebuie luată în cel mult șapte zile de la depunerea actelor. Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei și pentru bașcanul regiunii vor avea loc, concomitent, pe 15 noiembrie.

Exclusiv TV