MEC introduce un număr de telefon unic pentru întrebări

Ieri, 11:57
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) introduce un număr de telefon unic pentru a facilita comunicarea cu publicul. Elevii, părinții, profesorii, studenții și alte persoane interesate vor putea solicita informații, semnala probleme sau lua legătura cu serviciile ministerului și instituțiile competente apelând numărul (022) 820-009.

Potrivit instituției, noul sistem simplifică legătura cu MEC, fără ca cetățenii să fie nevoiți să caute separat datele de contact ale direcțiilor.

Meniul va include informații și date de contact pentru principalele domenii gestionate de instituție, precum actele de studii, examenele, instituțiile de învățământ preșcolar, general, profesional tehnic și superior, precum și subiecte ce țin de cercetare, tineret și sport. În perioada iunie-septembrie, o opțiune suplimentară, disponibilă prin apăsarea tastei 9, va oferi informații și îndrumări privind admiterea în învățământul profesional tehnic și superior, inclusiv către platformele ipt.mec.gov.md și eadmitere.gov.md.

Serviciul va funcționa de luni până vineri, între orele 08:00 și 17:00. În afara programului și în timpul pauzei de masă, un mesaj automat va anunța intervalele în care cetățenii pot reveni cu un apel.

mec.gov.md