MEC redistribuie manuale școlare către instituțiile de învățământ

1.10.2026, 11:30
Ministerul Educației și Cercetării a început redistribuirea manualelor școlare către instituțiile de învățământ în care au fost semnalate exemplare deteriorate. Până în prezent, prin formularul online lansat de MEC la începutul lunii septembrie, părinții, elevii și cadrele didactice au transmis 152 de solicitări, care vizează 387 de manuale.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate din municipiul Chișinău - 96 de solicitări, precum și din raioanele Orhei, Bălți, Fălești, Sîngerei, Strășeni, dar și din alte raioane ale țării.

Pentru ciclul primar, cele mai multe solicitări au vizat manualele de Limba și literatura română - 72 de exemplare și Matematică - 60 de exemplare. La ciclul gimnazial, au fost solicitate 20 de manuale de Matematică, 19 de Limba și literatura română și 18 de Fizică.

„Manualele școlare există în sistem, iar pentru a le utiliza cât mai eficient reluăm procesul de redistribuire. Avem peste 600.000 de manuale în rezervă, iar acestea sunt în proces selectare pentru a fi repartizate instituțiilor care au nevoie, inclusiv pentru înlocuirea celor lipsă sau deteriorate”, a subliniat Galina Rusu, secretar general al MEC.

Părinții, elevii și cadrele didactice sunt încurajați să informeze în continuare MEC despre cazurile în care au primit manuale rupte, murdare, cu pagini lipsă sau care nu pot fi utilizate în condiții normale.

mec.gov.md